Liga Europa. Atalanta a pulverizat-o pe Bayer Leverkusen. Echipa din Bergamo, la primul trofeu european din istorie

Liga Europa. Atalanta a pulverizat-o pe Bayer Leverkusen. Echipa din Bergamo, la primul trofeu european din istorie sursa: Facebook

UPDATE: Atalanta a câștigat Liga Europa, după o victorie categorică în meciul cu Bayer Leverkusen. Italienii, deși outsideri, s-au impus cu scorul de 3-0 și nu le-au dat nicio șansă nemților. Gruparea din Bergamo a pus mâna pe un trofeu european pentru prima dată în istorie și au întrerupt seria de invincibilitate a „aspirinelor”.

Golurile au fost marcate de marea vedetă a finalei, Ademola Lookman, care a punctat în minutele 12, 26 și 75.

Liga Europa își va consuma, în această seară, ultimul act al sezonului 2023 - 2024. În Irlanda, la Dublin, italienii de la Atalanta se vor afla față în față cu nemții de la Bayer Leverkusen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liga Europa. Două echipe fără anvergură europeană se vor lupta pentru al 2-lea trofeu ca importanță

Jocul, care va fi arbitrat la centru de românul Istvan Kovacs, va începe de la ora 22.00 și va fi transmis live de Pro Arena. De asemenea, Kovacs va fi ajutat de asistenții Florin Marinescu și Ovidiu Artene. Cătălin Popa va fi prezent în camera VAR.

Atalanta - Leverkusen, echipe probabile

Atalanta: Musso - Djimsiti, Hien, Kolašinac - Zappacosta, Éderson, Koopmeiners, Ruggeri - De Ketelaere, Pašalić - Scamacca Antrenor: Gian Piero Gasperini

Leverkusen: Kovář - Tapsoba, Tah, Hincapie - Stanišić, Palacios, Xhaka, Grimaldo - Wirtz - Frimpong, Adli Antrenor: Xabi Alonso

Bayer Leverkusen este cea mai în formă echipă a acestui sezon, în toate competițiile. „Aspirinele”, antrenate de Xabi Alonso, au câștigat titlul din Bundesliga, pentru prima dată în istorie. Și au impresionat și datorită unei serii incredibile de victorii: 51. Este vorba despre un record la nivel continental.

De partea cealaltă, Atalanta a obținut calificarea în sezonul viitor al grupelor Ligii Campionilor. Formația din Bergamo nu a mai disputat până acum vreo finală continentală. Cei de la Bayer au câștigat Cupa UEFA, actuala Ligă a Europei, în sezonul 1987 - 1988. (0-3 și 3-0, 3-2 după executarea loviturilor de departajare, cu Espanyol Barcelona).

De asemenea, gruparea din Leverkusen a disputat finala Ligii Campionilor, în ediția 2001 - 2002, pierdută în fața celor de la Real Madrid, scor 1-2.

Revista presei