Zucchero, una dintre legendele muzicii italiene, revine în România şi va susţine sâmbătă un concert la clubul Bamboo, din Mamaia.
Zucchero urma să ajungă la Bucureşti în cursul zilei de azi, însă va sosi în această noapte, întârzierea fiind cauzată de mici schimbări intervenite în programul său.
Cântăreţul va petrece o noapte la Bucureşti, urmând ca mâine să plece spre Mamaia cu o limuzină pusă la dispoziţie de organizatori, compania Events. Potrivit acestora, concertul de sâmbătă, inclus în turneul internaţional de promovare a celui mai recent album al artistului, compilaţia „All the Best“ (2007), se anunţă unul spectaculos, în care Zucchero va face dovada calităţilor sale pe ritmuri de rock, jazz şi gospel.
Spectacolul, care va începe la ora 20.30, va dura două ore şi jumătate şi va include hiturile lansate de artistul italian de-a lungul carierei sale, printre care „Senza una Donna“, „Baila“, „Blu“.
Biletele pentru concertul de sâmbătă mai pot fi cumpărate din magazinele Diverta din Bucureşti şi din ţară, la preţul de 89 de lei. În seara evenimentului, la intrare, biletele vor putea fi achiziţionate, în limita locurilor disponibile, la preţul de 120 de lei. Un număr limitat de bilete VIP pot fi cumpă rate direct de la Events, la preţul de 350 de lei.
Noul club Bamboo are inaugurarea mâine, este amplasat în zona complexului sportiv Mamaia, pe Bulevardul Mamaia, nr. 406 şi va fi deschis pe toată durata sezonului estival. Clubul are o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de persoane.