Câteva zeci de monarhişti au sărbătorit 10 mai, Ziua Monarhiei, în Capitală. S-a lăsat cu discursuri, o petiţie pentru declararea zilei de 10 mai drept zi naţională şi un cântecel al unor bătrâne pe care nu l-a mai ascultat nimeni.

Căldura de la prânz a lipit simpatizanții Regelui Mihai de umbra firavă a Bibliotecii Central Universitare, din Bucureşti, la nici două sute de metri de „Ţeapa” din Piaţa Revoluţiei. Pe care cineva a ornat-o, strategic, chiar sub „cartof”, cu o bilă de paintball ce şi-a scurs vopseaua roşie. Şi acum pare că „ţeapa” sângerează. Dar, oricum, monarhiştii de lângă statuia lui Carol I sunt aici pentru cu totul altceva. E 10 mai, şi o organizaţie a pus la cale o adunare, cu sonorizare adecvată, sub statuia marelui rege, pentru a sărbători monarhia. Steaguri mici tremură încetişor în mâinile câtorva femei în vârstă. În contrast, ditamai tricolorul imens e pendulat vârtos de Cezar, protestatarul de la Universitate care a apărut pe toate posturile TV şi care, momentan, şi-a mutat aici locaţia. Unul dintre organizatori explică: urmează să se ţină discursuri despre monarhie. Sunt aşteptaţi să vorbească, printre alţii Theodor Paleologu, „poate Ludovic Orban” (n-a mai venit), e şi Andrei Chiliman prin mulţime (dar el n-o să vorbească).  Oamenii aşteaptă. Ceva trebuie totuşi să se producă.

Garda regală şi Raed Arafat

Printre cei prezenţi, sunt şi doi bărbaţi în vârstă, înţoliţi în cămăşi verzi, cu însemnele mişcării legionare. Unul dintre ei zice că pleacă, deşi nici măcar n-a început toată treaba. „Mă duc, că a picat. Trebuia să vină studenţii noştri. Dar nu mai vin...”, se întristează. Apoi apar cinci bărbați îmbrăcaţi în gărzi regale. Defilează cu puştile cu baionetă spre statuie. Bărbaţii sunt de la „Tradiţia militară”. Vor arăta mai târziu cum se depunea jurământul pe vremea Regelui Carol I. Dar, deocamdată, prin mulţime trece medicul Raed Arafat. Probabil cu ceva treabă, dinspre Ministerul Sănătăţii, care-i la doi paşi. Câţiva monarhişti îl prind din urmă, să-i strângă mâna. „Uitaţi, viitorul ministru al Sănătăţii!!”, strigă unul. Raed Arafat trece, răspunde totuşi cu un zâmbet la asta. Câteva opinii

Până să înceapă discursurile, câţiva cetăţeni dezbat starea naţiunii şi dacă mai e nevoie de monarhie. Un tip crede că ar fi mai bine cu monarhia pentru că „dacă tu, ca rege, nu te gospodăreşti, atunci eşti pe tobogan”. „Nu-i dai tu să mănânce, nu-i dă nimeni, a belit-o, mă scuzaţi că zic aşa. Dar dacă prin absurd o dă în bară, iese şi cerşeşte. Pe când un preşedinte bagă mâna şi la mine în buzunar, şi în partea ailaltă”, zice tipul. Adaugă că el crede că „republica e terminată”.Un bătrân îl ascultă, ar vrea să zică ceva timid. N-apucă, primul e prea pornit să explice cum s-ar putea reîntoarce monarhia în România. „Ca să fie monarhie aici, trebuie să bată televiziunile toată ziua oamenii la cap cu regele! „Regele, aia! Regele, aia!”. Pac-pac-pac! Doar aşa... Omul înţelege! Că ştii cum e chestia? Îl vede azi pe rege, înjură, schimbă canalul, pac! A doua zi iar îl vede, iar schimbă, pac! Dar a treia zi zice: Ia, mă, să văd ce e şi cu ăsta!”. Şi, hopa! Încet-încet iese. Eu dacă te tot toc nu faci până la urmă ca mine? Dar aia e: că nu vezi cine-s patronii televiziunilor?...”, îi pică dintr-o dată elanul omului. „Nu le convină să sărăcească...”, zice şi bătrânul, încet, de alături. Apoi plusează: „N-ai văzut şi la Patriciu ce zicea mereu? „Statul este cel mai rău administrator”. Dădea în stat mereu. Ca să ia el!”. Dar se opresc aici. Pe scenă încep discursuri.

Lecţie de istorie

Se anunţă că vorbeşte primul „domnul profesor Peţu Gheorghe, de la sectorul 4, trimis din partea domnului Popescu Piedone să-l reprezinte pe dumnealui care a fost reţinut în anumite activităţi”. „Să încercăm să ne acomodăm momentului şi prin ceea ce vrem noi să trăim, prin clipele pe care vrem să le subliniem, prin ceea ce vrem noi să precizăm, permiteţi-mi, vă rog, să vă aduc câteva sublinieri ale aportului acestui domn, rege, luptător în acelaşi timp, Carol I”, începe profesorul Peţu. Face un lung periplu istoric, de la Alexandru Ioan Cuza spre războaiele mondiale. Capetele mai încărunţite clatină aprobator la fiecare frază. Se cere şi un moment de reculegere, cam la un sfert de oră după începerea cuvântării. Undeva în spatele micii adunări, doi regalişti ce ţin un banner mărişor cu promisiunea că „monarhia salvează România” pot fi auziţi zicând „Vive le roi!”, în franceză. Urarea e adresată către doi cetăţeni străini care s-au apropiat de eveniment, în trecere. Cineva îi corectează pe purtătorii de banner: „Nu „Vive le roi!”. Viva el Rey!”. Cei doi străini sunt spanioli.

Spaniolul şi regele lui

Jesus Obregon e vesel. Atletico de Madrid, echipa pe care a venit să o susţină, alături de mama sa, a luat cupa, aşa că n-o să-şi dea prea curând jos tricoul clubului. Fiind cetăţean dintr-o ţară unde monarhia e încă la putere, nu se ştie de ce, dar Jesus se simte obligat să dea câteva indicaţii celor prezenţi, care se strâng lângă el, ca la urs. Zice „mă identific cu monarhia”. „Cum îi ziceam şi unei persoane mai devreme cred că monarhia oferă stabilitate unei ţări. Potrivit istoriei, are un impact pozitiv. În Spania, după Franco, regele a dat multă stabilitate în perioada de tranziţie spre democraţie. Aşa că noi, în Spania – nu ştiu cum sunteţi voi aici – dar noi suntem foarte recunoscători. Sunt şi la noi oameni care nu mai consideră monarhia un simbol, dar nu e adevărat. E un simbol important, că are capacitate de influenţă”, spune spaniolul. E drept, Spania se zbate în criză. Jesus Obregon o recunoaşte. Dar crede că Regele Juan Carlos i-ar fi oferit lui şi simpatizanţilor săi „un mesaj foarte echilibrat” în legătură cu asta. „În astfel de momente e nevoie să nu fie la putere cineva de la un partid sau altul. Ci cineva care e pentru toată Spania. Sigur, sunt mulţi care îl contestă, dar eu cred că reprezintă unitatea”, spune. Apoi face brusc o referire la meciul dintre madrileni şi basci. Râde şi zice că e bine că a nimerit el la adunarea monarhiştilor din România şi nu un fan Athletic Bilbao, de exemplu. „Nu cred că ai să prinzi un basc vorbind de bine de rege”, râde madrileanul, cu referire la separatiştii din regiune.

Apare Constantin din Vrancea

Cât timp pe scenă Theodor Paleologu susţine că va propune un proiect de lege prin care ziua de 10 mai să fie o a doua zi naţională după 1 decembrie –discurs soldat şi cu un „Dă-ţi demisia din PDL!”, aruncat din mulţime - , undeva, mai dosit, Constantin Dinu, sătean dintr-o localitate vrânceană de lângă Mărăşeşti, încearcă din răsputeri să-şi ţină ochii deschişi. A venit tocmai de dimineaţă, „cu naşul”, special ca să-l vadă pe rege cu ochii lui. Se legitimează fără să-i ceară nimeni cartea de identitate, să vadă toţi că nu e mincinos. Regele Mihai a trecut însă de pe la ora 12 pe aici, a depus o coroană la statuie, n-o să-l mai prindă Constantin în carne şi oase. Constantin îşi dă seama şi se întristează. Apoi zice: „Eu nu-s nici cu regele nici cu nimeni”. Are el o manie însă care l-a adus în Capitală. Un cor mic, de final

Mania lui Constantin Dinu e că atunci când aude de câte o adunare, politică ori ba, îl apucă să se urce în tren şi să se alăture. „Am fost şi cu PSD-ul, şi cu PDL-ul. Mai prind ce mai dau. Am venit aici că mă mai odihnesc. Că de la atâta muncă, nu mai pot. Nevasta? Nu zice aia nimica, ce să zică?”, spune Constantin şi râde. Aici, la monarhişti, nu e „cu bani”, s-a lămurit vrânceanul până acum. Aşa că se gândeşte foarte serios să-şi ia tălpăşiţa acasă la un frate de-al lui ce locuieşte în Capitală. Va fi o reală plăcere. A adus cu el ţuică şi vin negru, în PET-uri de doi litri, omeneşte, aşa că „vreo două zile”, cât zice că mai stă prin oraş, are ocupaţie. Apoi, la microfon se anunţă că va fi citită petiţia care propune ca ziua de 10 mai să fie zi naţională. Şi se anunţă finalul, lumea dă să plece. Şi totuşi, trei doamne în etate încearcă să cânte. Ridică mâinile către statuia lui Carol, închină o odă regelui. „Pune-ţi mâânaaa pe noooi...”, intonează una dintre ele la un moment dat, în timp ce celelalte două se cam încurcă, nu văd bine versurile pe o foaie. Bătrâna, mai sigură pe ea, dă să continue, dar locaţia se tot goleşte. Aşa că una dintre femei se hotărăşte: lasă jos steagul pe care e lipit portretul Regelui Mihai, se apropie de urechea amicei care cântă şi-i zice tare: „Noi plecăm. Mă auzi? Noi plecăm!!!”.