Renumitul regizor va primi această sumă de la compania American Apparel, care i-a folosit imaginea într-o campanie publicitară, fără acordul său, informează AP.
Woody Allen a dat în judecată compania şi a cerut daune de peste 10 milioane de euro, însă, în ziua în care trebuia să înceapă procesul, a fost de acord să renunţe la acuzaţii pentru jumătate din sumă.
În campania American Apparel a fost utilizată o secvenţă din filmul "Annie Hall", pentru care Allen a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor şi o imagine parodiată a americanului, prezentat drept un rabin.
În dosarul depus în instanţă de avocaţii regizorului, se arată că acesta este "una dintre cele mai importante figuri din cinematografia americană", iar succesul său s-a datorat, în mare măsură, controlului asupra propriei imagini.