Voronin cere UE să elimine vizele pentru moldoveni
- Adam Popescu
- 24 aprilie 2009, 21:30
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a cerut Unuinii Europene să renunţe la regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni, în cadrul întrevederii pe care a avut-o, astăzi, la Chişinău, cu Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana.
"Cerem ca cetăţenilor Republicii Moldova să li se acorde libertarea de a circula în cadrul Uniunii Europene", a declarat Voronin.
Potrivit BASA-press, Solana a declarat că UE va examina cât mai curând posibilitatea ca cetăţenii moldoveni să poată circula liber în ţările europene, la solicitarea preşedintelui Voronin, care vrea ca această posibilitate să fie analizată în regim de urgenţă.
Solana a mai cerut ca din Comisia de stat pentru elucidarea evenimentelor din 7-8 aprilie, din capitala moldoveană, să facă parte atât membri ai opoziţiei, cât şi reprezentanţi ai UE.
Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă se află în vizită în Republica Moldova la învitaţia preşedintelui în exerciţiu, Vladimir Voronin.