Dan Voiculescu îşi scoate protejatul de la Agricultură din dosarul de corupţie. Fraudă de 60 de milioane de euro!
- Ionel Stoica
- 12 octombrie 2012, 12:28
La patru ani de la începerea procesului, un judecător susţine că paguba de 60 milioane de euro din dosarul ICA ar trebui transferată de la Agricultură la Finanţe
Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC, foloseşte orice tertip pentru a scăpa de răspundere în faţa legii. Judecat pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), unde a creat un prejudiciu de 60.000.000 de euro, acesta a renunţat la funcţia de senator pentru a nu risca o condamnare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, dosarul a ajuns la Tribunalul Bucureşti, iar la primul termen de miercuri au şi început problemele. În primul rând, judecătorul Marin Marino Constantin a observat că Ministerul Agriculturii şi Agenţia Domeniilor Statului (ADS) nu şi-au trimis reprezentanţii la proces. În acelaşi timp, la solicitarea unui avocat, instanţa a cerut Ministerului şi ADS să precizeze de ce s-au constituit părţi civile în dosar atâta vreme cât statul român este reprezentat de Ministerul Finanţelor. "Cadrul procesual este clar. Dar, dacă eu ca judecător am nişte dubii, asta-i altă discuţie. Statul român este reprezentat de Ministerul Finanţelor, nu de Ministerul Agriculturii", a concluzionat judecătorul Marin Marino Constantin. De aceeaşi părere a fost şi avocatul lui Vlad Săvulescu, trimis în judecată în acelaşi dosar: "Ministerul este într-o eroare de drept, atâta timp cât preţul vânzării unui obiectiv nu se varsă la bugetul Ministerului Agriculturii, ci la Bugetul ministerul Finanţelor". Documentul suspect La cererea aceluiaşi inculpat, judecătorul a dispus să se clarifice un act depus de Ministerul Agriculturii la un termen trecut. Clarificări a cerut şi procurorul DNA, care a arătat că instituţia condusă de Daniel Constantin, apropiat al lui Dan Voiculescu şi preşedinte al partidului Conservator, a trimis la dosar o adresă în care arată că nu recunoaşte un contabil care a făcut o expertiză în cauză (ce arăta valoarea imobilelor şi a terenului la data privatizării) dar nu suflă o vorbă de valoarea pagubei. Cronologia faptelor Pe 17 august 2012, o directoare din Ministerul Agriculturii, Rela Ştefănescu, a cerut Tribunalului Bucureşti să constate că prejudiciul de 60 milioane de euro adus ICA, stabilit iniţial de DNA, este mult mai mic, sau chiar inexistent. Dacă o instituţie se retrage dintr-un proces şi nu se constituie parte civilă, procesul este ca şi câştigat de cel trimis în judecată, tocmai că acest prejudiciu lipseşte. Două zile mai târziu, premierul Victor Ponta şi ministrul Daniel Constantin au organizat o conferinţă de presă unde au susţinut că au dejucat o înscenare a lui Traian Băsescu, adresa directoarei către Tribunal fiind trimisă fără ştiinţa ministrului. Mai mult, femeia ar fi fost "adusă de Flutur în 2005". Raportul buclucaş În acest context, Constantin a arătat că a cerut Tribunalului să retragă raportul trimis de Ştefănescu. Spusele ministrului conservator nu s-au adeverit, atâta vreme cât procurorul DNA şi judecătorul nu au găsit în adresa lui Constantin vreo referire la paguba efectivă produsă în bugetul Agriculturii. Cert este că magistratul a trimis adrese către instituţia condusă de Constantin, prin care a cerut să i se comunice în baza cărei hotărâri de Guvern, Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă şi ce destinaţie au avut sumele de bani încasate în urma contractului de vânzare - cumpărare a ICA. Decizia este cu atât mai ciudată, cu cât trei judecători supremi de la Înalta Curte, patru ani cât au judecat dosarul, nu s-au "împiedicat" în acest aspect pur procedural. Următorul termen a fost stabilit pentru 7 noiembrie când, în funcţie de răspunsurile primite, se va stabili exact cine sunt păgubiţii din acest dosar. Proces "istoric" În acest dosar, Voiculescu a fost este judecat din decembrie 2008, alături de alte 12 persoane. Procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul mogulului, prin subevaluarea bunurilor Institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Prejudicul total a fost stabilit la 60 milioane de euro. Daniel Constantin se lăudă că, de când este demnitar, consilierii ministerului îşi fac cu aplomb treaba. La ultimul termen nu s-a prezenat nimeni. Nota transmisă de Ministerul Agriculturii la Tribunal, în care nu se pomeneşte de prejudiciul de 60 de milioane de euro CITIŢI ŞI:
- Neamurile lui Dan Voiculescu îl acuză de fals în declaraţii
- Pasat între două ministere, prejudiciul din dosarul lui Dan Voiculescu este incert
- JUSTIŢIE Ziua în care Dan Voiculescu se întâlneşte cu Felix şi cu anticorupţia