Vladimir Putin îi invită pe EVREI în Rusia: Lăsaţi-i să se ÎNTOARCĂ
- Alexandra Iancu
- 19 ianuarie 2016, 20:14
Evreii care se simt în nesiguranţă în alte ţări europene din cauza sentimentelor antisemite pot veni în Rusia, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, relatează DPA.
"Ei pot veni la noi. Au plecat din Uniunea Sovietică. Lăsaţi-i să se întoarcă", i-a spus Putin preşedintelui Congresului European Evreiesc, Viatcheslav Moshe Kantor, în cadrul unei întâlniri la Moscova, transmite agenţia de ştiri Interfax.
Kantor, care s-a născut la Moscova, a declarat că va discuta invitaţia preşedintelui Putin cu membrii Congresului pe care îl conduce de aproape un deceniu.
El i-a spus liderului de la Kremlin că antisemitismul este în creştere în Europa şi că 'evreii fug din Europa cândva prosperă'. Totodată, Kantor a afirmat că evreii se confruntă în prezent cu cele mai rele condiţii în Europa de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
'Am auzit cazuri în care oamenii se tem să poarte kippa în public. Ei încearcă să-şi ascundă etnia', a spus la rândul său Vladimir Putin.