Viorel Hizo ar pleca de la Rapid, dar ar mai sta un pic

Viorel Hizo ar pleca de la Rapid, dar ar mai sta un pic

Tabăra Rapidului a fost cuprinsă de o tăcere mormântală după ratarea prezenței în Liga Europa pentru sezonul viitor.

Patronul George Copos a refuzat să facă vreo declarație despre viitorul echipei. Giuleștenii au obținut miercuri doar o remiză pe propriul teren, 2-2 cu Poli Iași, deși aveau nevoie de toate punctele pentru ocuparea unui loc de cupă europeană.

Dramatismul a atins cote maxime în finalul partidei, când gazdele au avut o bară. Aseară, Viorel Hizo s-a întâlnit cu George Copos. Cei doi au discutat despre viitorul Rapidului. „După o discuţie cu domnul Copos. Am hotărât amândoi să nu mai rămân. Plec, însă eu nu mai rămâneam nici dacă reuşeam calificarea în Liga Europa”, a declarat „Dulăul” pentru Newsin.

Hizo nu a părut însă la fel de hotărât câteva ore mai târziu. „Nu spun nici că plec, nici că nu plec. Am făcut programul echipei, pe 29 iunie e reunirea lotului. Sunt trist că, pentru prima oară, nu mi-am îndeplinit obiectivul. Am vorbit cu domnul Copos. Mi-a spus că, până la urmă, poate e mai bine că nu ne-am calificat în cupele europene”, ne-a declarat Hizo.

„Eu și domnul Hizo vrem să rămânem în continuare, dar să vedem ce decizie va lua domnul Copos”, a spus și „secundul” Adrian Iencsi. „Hizo nu a fost demis. Ce va fi în zilele viitoare nu pot spune”, a declarat și Cristian Costache, purtătorul de cuvânt al clubului din Grant.

Ne puteți urmări și pe Google News