Violenţe la Bangkok

Violenţe la Bangkok

Autorităţile acuză "cămăşile roşii" că au lansat grenade aseară în capitală. Un om a murit şi 85 au fost răniţi, dintre care patru străini, în urma atacurilor.

E un calm precar în această dimineaţă în celebrul cartierul financiar Silom, unde aseară au avut loc ciocnirile. Un thailandez de 26 de ani a fost ucis. Răniţii au fost evacuaţi cu ambulanţele, printre ei şi un american, un australian, un japonez şi un indonezian, potrivit vicepremierului. Însă bilanţul victimelor este contradictoriu. Unele surse vorbesc de patru morţi.  Autorităţile arată cu degetul spre cămăşile roşii. Ei ar fi vinovaţi de violenţe şi grenadele au fost lansate din tabăra lor. În schimb, protestatarii susţin că e mâna guvernului. Jurnaliştii thailandezi scriu despre o "societate bolnavă şi divizată". "Realitatea este că trebuie să trăim împreună, cămăşile roşii, cămăşile galbene, multicolore, elite, oameni de rând, oprimaţi", titrează cotidianul Bangkok Post. O lună jumătate în stradă Mii de oameni cer în stradă de mai bine de o lună demisia premierului şi organizarea de alegeri anticipate. Violenţele ar fi izbucnit între protestatari, "cămăşile roşii" şi cei care au ieşit în stradă pentru că s-au săturat de manifestaţii. Pe 12 martie, mii de thailandezi au ieşit în stradă la Bangkok ca să ceară demisia premierului şi alegeri anticipate. La început protestele au fost paşnice. Însă pe 10 aprilie, 25 de oameni au fost ucişi şi peste 800 răniţi în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine, potrivit AFP.