Victor Ponta: Sper ca liberalii să nu depună moţiune de cenzură pe programul stabilit împreună

Victor Ponta: Sper ca liberalii să nu depună moţiune de cenzură pe programul stabilit împreună

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, ieri, speranţa ca liberalii să nu depună moţiune de cenzură pe programul stabilit împreună în USL şi care, în proporţie de 90%, este şi al noului Guvern, el arătând că, dacă se va întâmpla acest lucru, nu va mai înţelege nimeni nimic.

"E dreptul constituţional al oricăror grupuri parlamentare aflate în opoziţie de a depune moţiune de cenzură. Şi noi am depus când eram în opoziţie. Sper un singur lucru, ca moţiunea de cenzură pe care eventual -am văzut şi eu declaraţiie, nu e decis - dar pe care eventual o va depune PNL să nu se refere la programul pe care l-am stabilit împreună, că atunci nu mai înţelege nimeni. Dacă e pe ce am stabilit împreună, nu are rost", a spus Victor Ponta, potrivit mediafax.ro.

"Mai departe, că vor depune moţiune de cenzură - e constituţional, nu e nicio supărare", a adăugat Ponta. Antonescu: Înțeleg că au apărut elemente noi Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că nu a citit, deocamdată, programul de guvernare al Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură.

"Nu fac acum comentarii aplicate pentru că este un text pe care nu am apucat să-l citesc, am văzut doar comentarii, cât am apucat să văd, în presă, asupra sa şi ca atare nu mă voi adânci în comentarii. Pot să vă spun următorul lucru: că având în faţă documentul politic, acest program - înţeleg că marţi Guvernul vine şi angajează răspunderea - vom avea o discuţie, o analiză şi vom lua o decizie aşa cum se întâmplă în situaţia în care Guvernul îşi angajează răspunderea. Vom lua o decizie dacă eventual facem noi, PNL, că noi putem face o moţiune de cenzură sau amendamente, dacă e cazul, şi atunci sigur că ne vom motiva şi această decizie. Tot ce pot spune deocamdată este că avem de-a face cu un program diferit pentru că la început s-a vorbit, înţeleg despre un program cam copy/paste aşa, programul USL. Înţeleg că au apărut elemente noi, că nu avem de-a face cu acelaşi program din care doar literele USL să fie scoase", a declarat Crin Antonescu. CITIȚI ȘI:

  • VEZI programul pentru care își asumă răspunderea Victor Ponta în Parlament
  • Program de guvernare. Proiecte pe bani publici fără avize și accelerarea procesului de achiziţii publice din fonduri europene
  • Program de Guvernare. Agricultură: Canalul Siret-Bărăgan, TVA redus pentru produsele agroalimentare și credite
  • Programul de guvernare. Revizuirea Constituției a dispărut
  • Guvernul Ponta III, învestit pe cuvânt de onoare
  • Guvernul a aprobat noul program de guvernare. Ponta: Nu e deloc pace cu Băsescu

Ne puteți urmări și pe Google News