Victor Ponta se adresează Parlamentului pe 12 iunie, pe probleme legate de UE

Victor Ponta se adresează Parlamentului pe 12 iunie, pe probleme legate de UE

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, anunță mediafax.ro.

Decizia premierului de a se adresa Parlamentului a survenit pe fondul dezbaterii legate de reprezentarea României la CE. Dacă inițial Ponta dăduse de înțeles că ar putea cere Parlamentului să decidă dacă el sau șeful statului trebuie să reprezinte România în probleme de politică externă, scrisoarea adresată Parlamentului nu menționează această intenție. În schimb, ministrul pentru relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, crede că se va cere un vot în vederea stabilirii persoanei care va reprezenta România la Bruxelles. "Problemele care se discută la Bruxelles şi la Consiliul European sunt probleme care privesc Guvernul, şi nu lucruri care privesc alte instituţii ale statului. Treburile curente se gestionează şi se rezolvă de către Guvern, nu de către Preşedinţie”, a declarat Mircea Duşa.  România trebuie să fie reprezentată de Guvern Și vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a susținut că la Consiliul European se discută problemele de politică internă a UE, deci România trebuie reprezentată acolo de Guvern, nu de preşedintele ţării. "Cei care susţin ideea că domnul preşedinte Băsescu trebuie să fie prezent la Consiliul European uită o chestiune esenţială sau nu o au în vedere sau nu o ştiu. Problemele UE sunt probleme de ordin intern, ele nu sunt de politică externă, sunt de politică internă, că suntem membri ai Clubului celor 27 de ţări", a spus Hrebenciuc. Potrivit acestuia, o hotărâre a Parlamentului care să spună cine va reprezenta România la Consiliul European poate deveni "într-un fel, obligatorie". "Preşedintele este parte a puterii executive şi ar putea să ţină cont de această hotărâre, de părerea Parlamentului, dacă îl respectă", a mai spus vicepreşedintele Camerei. CITIȚI ȘI:

  • Crin Antonescu: Toți pedeliștii trebuie schimbați. PLUS Ar trebui să vină poliția și la TVR
  • Marga: Suspendarea lui Băsescu va avea efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării
  • Suspendarea lui Traian Băsescu, testul impus de Crin Antonescu lui Victor Ponta
  • USL plănuieşte simplificarea demiterii preşedintelui. Curtea Constituțională, eliminată din procesul legislativ