Vicepremierul Ungariei, prezent la deschiderea "reprezentanţei Ţinutului Secuiesc" la Bruxelles

Vicepremierul Ungariei, prezent la deschiderea "reprezentanţei Ţinutului Secuiesc" la Bruxelles

Vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a participat, în această seară, la deschiderea aşa-numitei ''reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc" la Bruxelles, relatează Agerpres.

La eveniment au mai participat ambasadorul Ungariei în Belgia, Zoltan Hernyes, eurodeputatul român Sogor Csaba, preşedinţii consiliilor judeţene Covasna şi Harghita, Tamas Sandor şi, respectiv, Borboly Csaba. "Reprezentanţa" va funcţiona în Casa Regiunilor Ungare din capitala belgiană, iar angajaţii acesteia, din judeţele Covasna şi Harghita, vor lucra în schimburi de câte trei luni, două persoane. Ei vor aduna şi vor transmite informaţii despre politicile şi problemele instituţionale ale UE, vor informa despre deciziile luate de instituţiile europene şi vor avea activităţi de lobby. Ministerul român al Afacerilor Externe aprecia, săptămâna trecută, drept regretabilă orice acţiune care ar viza inaugurarea la Bruxelles a unei "reprezentanţe" a unei aşa-zise "unităţi administrativ-teritoriale" din România care nu există şi nu are fundament constituţional sau legal.

Ne puteți urmări și pe Google News