Bărbaţii de peste 60 de ani dintr-un orăşel din Chile vor primi pastile Viagra din partea primăriei, relatează AFP.
"Vom da lunar persoanelor vizate câte patru pastile de 50 de miligrame, adică pentru patru partide pe lună", a precizat Gonzalo Navarrete, primarul din Lo Prado, o comunitate săracă situată din sudul capitalei Santiago.
El a povestit că i-a venit ideea după ce a auzit frecvent în timpul şedinţelor cu reprezentanţii din administraţie că bărbaţii în vârstă se plâng că nu mai pot avea relaţii sexuale.
"Această iniţiativă are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi este făcută cu responsabilitate. Nu este ca şi cum am distribui bomboane la colţul străzii", a comentat primarul.
Pentru a primi pastilele, bărbaţii trebuie să facă o cerere şi să treacă un examen medical.
Sursa: Mediafax
(13:24)