VESTE PROASTĂ legată de acciza la carburanți. Ce a decis Senatul
- Cezar Ionescu
- 10 octombrie 2017, 18:51
Senatul a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind aprobarea OG 25/2017 pentru modificarea Codului fiscal, prin care acciza la combustibil a fost majorată.
Potrivit actului normativ, nivelul accizelor pentru benzină şi motorină se majorează de la 15 septembrie şi de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil.
Plenul Senatului a respins raportul cu amendamente al Comisiei de buget-finanţe, prin care majorarea accizei fusese eliminată, potrivit Agerpres.
Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, a precizat în plen că Ministerul Finanţelor Publice nu susţine amendamentele adoptate în comisia de specialitate.
„Au fost dezbateri foarte multe pe eliminarea unor prevederi din ordonanţă şi în special cele cu impact bugetar negativ deosebit de mare, punând în pericol angajamentul stabilit prin legea bugetului”, a spus Ghizdeanu.
Raportul cu amendamente admise a întrunit 37 de voturi „pentru” şi 54 de voturi împotrivă, iar proiectul pentru aprobarea ordonanţei a fost admis cu 58 de voturi „pentru”, şase abţineri şi 29 de voturi împotrivă.
Senatorul PNL, Carmen Hărău, iniţiatorul amendamentului de eliminare a majorării accizei, a fost indusă în eroare de votul din plenul Senatului.
„Salut astăzi luciditatea dvs., a plenului Senatului, prin care aţi fost de acord cu eliminarea supraaccizei, un fenomen deosebit de nociv care înrăutăţeşte viaţa românilor. Vă mulţumesc cu respect că aţi aprobat această ordonanţă cu amendamente promovate de mine în cadrul comisiei şi aştept ca Coaliţia guvernamentală în cadrul Camerei Deputaţilor să aibă aceeaşi atitudine constructivă pentru România”, a precizat Hărău.
Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Eugen Teodorovici, i-a atras atenţia că amendamentele incluse în raport au fost respinse, odată cu raportul.
„Ca şi consumator de combustibili, ţin să spun că din păcate raportul a fost respins, cu amendamentele respective, aprobată ordonanţa. Ca urmare, la pompă plătim cât plătim astăzi şi să sperăm că nu mai mult”, a spus Teodorovici.
Ulterior, Hărău a replicat că „a sperat la un moment de luciditate”.
„Îmi pare foarte rău că m-am păcălit. Nu că m-am păcălit eu, dar îmi pare rău că m-am păcălit, iar românii vor trăi mai prost, nu mai bine”, a adăugat senatoarea PNL.
Proiectul de lege privind aprobarea OG 25/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.
Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, anunța, în 30 august, că majorarea accizei la benzină şi motorină se va face în două etape, 15 septembrie şi 1 octombrie, majorarea fiind de 0,16 lei pe litru pentru fiecare din cele două etape.