Vasile Dâncu: Am încercat să-i vindec pe prietenii din USL de PSIHOVIROZA de a scăpa de Traian Băsescu

Vasile Dâncu: Am încercat să-i vindec pe prietenii din USL de PSIHOVIROZA de a scăpa de Traian Băsescu

Sociologul Vasile Dâncu a scris pe blog că a încercat să-şi convingă prietenii din USL că nu au şanse să-şi îndeplinească visul de a scăpa de Traian Băsescu fără a respecta proceduri şi instituţii. "Răspunsul a fost acela că am simpatii băsiste", a scris Vasile Dâncu.

"Îmi transmite prietenul meu că mă urăsc nişte uselişti, dar este preţul pentru că, timp de câteva luni, am încercat să-i scap pe prietenii şi camarazii mei de o psihoviroză care inexplicabil a lovit o mare parte din clasa politică: obsesia de a scăpă prin orice mijloace de Traian Băsescu, fără a respecta proceduri, instituţii. Le-am spus că nu va fi prezenţă destulă, deci cvorum, căci migraţia a împrăştiat vreo 2 miloane de români prin lume, fără să-şi schimbe domiciliul. Le-am spus şi că Europa nu va accepta raţionamentele noastre, dar nu i-a oprit nici constatarea de la suspendarea trecută, când procedura a durat 65 de zile, nu s-au schimbat legi şi nimeni din Europa nu a protestat în apărarea Presedintelui României. Ca şi în 2007 singurul răspuns a fost acela că am simpatii băsiste. Acum mă uit la dezastrul rezultat şi mă aştept să vina delegaţii ONU cu misiuni de pace, pentru a opri jihadul nostru naţional", a scris Vasile Dâncu pe blog. "Nici o haltă, imediat la putere" Potrivit sociologului, bătălia este una între oameni şi mizele nu sunt instituţionale. "Este o bătălie umană, orgolioasă, pe viaţă şi pe moarte. Este o încăierare politică, nicidecum vreo mare bătălie strategică pentru România. Va trece ziua, combatanţii se vor spăla de sânge şi fecalele primite în faţă, se vor îmbăta în crâşme separate, iar luni o vor lua de la capăt. Luni dimineaţa oamenii vor înjura şi vor uita, vor spera degeaba sau se vor uita nelămuriţi în zare. Da, privitul în zare este singura noastră operaţiune prospectivă", a mai spus Dâncu. Socilogul a mai dezvăluit că s-a declarat învins atunci când a constatat că visele camarazilor săi semănau cu un drum cu sens unic: spre putere, acum şi aici. "Nici o intersecţie, nici o pauză, nici o haltă, imediat la putere. Disperarea era cu atât mai mare cu cât aveam sentimentul că astfel se zădărniceşte un proiect de care România cred că are nevoie, un deceniu de conducere de stânga, care era la doar cateva luni distanţă, cu ocazia alegerilor din toamnă", a arătat Dâncu. CITIŢI ŞI:

  • Fraudele de la referendum au ajuns la Parchet. Procurorii au ridicat documente de la Curtea Constituţională
  • Judecătorii CCR se întorc din vacanţă să limpezească apele CCR se întruneşte marţea viitoare.
  • Puşi într-o situaţie fără precedent, judecătorii CCR se întorc din concedii "cu primul avion"
  • MAI: Erata Curţii Constituţionale este un fals
  • Pregăteşte USL schimbarea unor judecători ai CCR?
  • Judecătorul CCR, Acsinte Gaspar: Am cerut şi eu preşedintelui CCR convocarea plenului
  • BOMBA de la CCR. Curtea nu a cerut niciodată recensământul. A cerut listele electorale actualizate, şi nu actualizarea listelor
  • Un nou "caz Grăjdan". Victor Ponta ştia că sensul deciziei Curţii Constituţionale va fi denaturat

Ne puteți urmări și pe Google News