Vasile Dîncu se implică în promovarea CSA Steaua. Inițiativa care i-ar duce pe roș-albaștri în Liga I

Vasile Dîncu se implică în promovarea CSA Steaua. Inițiativa care i-ar duce pe roș-albaștri în Liga IVasile Dincu / Sursa foto: arhiva EVZ

CSA Steaua nu are drept de promovare, dar situația s-ar putea schimba începând cu sezonul viitor al ligii secunde. O inițiativă a fostului ministru al Apărării, Vasile Dîncu, ar putea să ajute echipa din Ghencea.

Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, și mai mulți membri PSD au propus dezbaterea în regim de urgență a unor modificări aduse Legii educației fizice și sportului.

Asta ar însemna că o eventuală aprobare cu o săptămână înainte de începerea campionatului ar duce la dreptul de promovare în Liga I al celor de la CSA Steaua.

Conform actualei Legi a Sportului, roș-albaștrii nu pot ajunge în primul eșalon decât dacă își schimbă forma de organizare. Fie ca asociație non-profit, fie ca societate comercială pe acțiuni. Iar altă variantă este să obțină modificarea legii și cluburile de drept public să poată fi considerate profesioniste, anunță gsp.ro.

Marți, Vasile Dîncu și alți doi colegi din PSD (Radu Popa și Bogdan Constantin Matei) au propus ca modificările să intre in dezbatere de urgență la Camera Deputaților și la Senat.

Vasile Dîncu, sprijin pentru CSA Steaua

Cei de la CSA Steaua trebuie să dovedească că are drept de promovare, prin schimbarea prevederilor legale sau a formei de organizate, până cu cel mult o săptămână înaintea începerii sezonului 2023-2024, conform sursei citate.

În actuala ediție de campionat, în liga a 2-a, „roș-albaștrii” se află momentan pe locul al 2-lea, dar nu au drept de promovare. În cazul în care s-ar produce amendarea Legii Sporturilor, situația s-ar schimba fundamental. De aceea se insistă cu modificarea de urgență a legii.

„Surse din lumea juridică susțin însă că și dacă ar obține modificarea legislativă la timp, CSA Steaua n-ar putea promova în actuala stagiune pentru că ar trebui schimbate regulile sezonului în curs.

Care sunt modificările cerute

Propunerea de modificare: „(1) Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca asociații fără scop patrimonial, societăți comerciale sportive pe acțiuni sau persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță, care au obținut licența din partea federației sportive naționale, emisă în conformitate cu statutele și regulamentele federațiilor internaționale pe ramura de sport”.

Propunerea de modificare: „Cluburilor sportive profesioniste, organizate ca asociații fără scop patrimonial, li se aplică regimul juridic al acestui tip de asociații, cluburilor sportive profesioniste, organizate ca societăți sportive comerciale pe acțiuni, li se aplică regimul juridic al societăților comerciale, cu particularitățile din prezenta lege, iar cluburilor sportive profesioniste, organizate ca persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță li se aplică regimul juridic al instituțiilor publice în subordinea cărora funcționează”.

Ne puteți urmări și pe Google News