Democrat-liberalii se pregătesc de încheierea unei alianţe electorale
- Carmen Vintil ă
- 1 august 2012, 20:50
Pentru că alegerile parlamentare se apropie cu paşi repezi, democrat-liberalii au dat startul discuţiilor cu lideri ai curentului de centru-dreapta în vederea realizării unei alianţe electorale. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Aurelian Pavelescu şi Adrian Papahagi au stabilit, în vederea construirii unei platforme de centru-dreapta, formarea unui grup politic care să elaboreze programul politic şi de guvernare.
UPDATE 2. Vasile Blaga a declarat, la finalul unei prime întâlniri pe care democrat-liberalii au avut-o cu lideri de centru-dreapta în vederea creării unei platforme electorale comune, că primele concluzii desprinse au în vedere crearea unor grupuri de lucru în vederea unei selecţii a candidaţilor comuni la parlamentare. "Noi am înţeles exact mesajul românilor la referendum. De fapt, astăzi, ne-am întâlnit - reprezentanţii PDL, ai Iniţiativei de Centru-Dreapta, ai Partidului Noua Republică, ai PNŢCD, ai Fundaţiei Creştin Democrate - pentru a explora şi ajunge la anumite concluzii vizavi de construcţia unei platforme de centru-dreapta. Lucrurile, din punctul meu de vedere cel puţin şi sper că şi al colegilor mei, sunt extrem de îmbucurătoare. Există o mare încredere între noi", a declarat Blaga. UPDATE 1. La întâlnirea de la sediul PDL Bucureşti participă fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Noua Republică, Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, şi Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate. Din partea democrat-liberalilor, alături de preşedintele partidului, sunt prezenţi secretarul general Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinţii Cristian Preda şi Cezar Preda, vicepreşedintele Radu F. Alexandru. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, astăzi, că vor avea loc discuţii cu Mihail Neamţu, preşedintele Partidului Noua Republică, cu Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, cu Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, şi cu Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate.
Vasile Blaga a spus şi ieri că speră ca partidul pe care îl conduce să reuşească până în luna septembrie a acestui an construcţia politică a unei alianţe electorale de centru-dreapta.
El a precizat că în săptămânile următoare mai multe personalităţi publice îşi vor oficializa intrarea în PDL.
"Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Există o astfel de experienţă a noastră, dar am avut mai mult timp pentru construcţia ei. Dreptate şi Adevăr s-a numit construcţia de atunci pe care am făcut-o împreună cu PNL. Atunci am muncit cam un an şi jumătate pentru realizarea unei formule de alianţă politică. Nu o să o putem face acum sub acea formă, nu o să o putem face până în toamnă. (...) De aceea, vom reuşi ca, într-o primă etapă, să punem la punct o alianţă electorală. Şi sper că acest lucru îl vom realiza până în septembrie", a spus Blaga. Citiţi şi:
- MRU: Este momentul propice regrupării forţelor de dreapta
- ANUNŢ BOMBĂ. Mihai Răzvan Ungureanu candidează!