PDL vrea să depună moțiune de cenzură

PDL vrea să depună moțiune de cenzură

PDL a decis să iniţieze strângerea de semnături inclusiv de la PNL şi PMP pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta III, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Predoiu a spus, după şedinţa BPN al PDL, că o moţiune de cenzură reprezintă "singurul răspuns raţional" pe care un partid de opoziţie îl poate avea la atitudinea Guvernului Ponta III de a trimite în Parlament "un program lipsit de priorităţi şi viziune".

"Liderii de grup (ai PDL - n.r.) sunt autorizaţi să meargă şi să strângă semnături inclusiv la PNL, inclusiv la PMP, lista cu semnături este deschisă oricărui membru al Parlamentului care înţelege că Guvernul Ponta III e ca o matrioshka", a arătat Cătălin Predoiu.

Predoiu a ținut să precizeze că acesta este un document separat de cartea neagră a guvernării USL.

"Cartea neagră a guvernării USL vizează strict faptele USL. Ceea ce vizăm acum prin această moţiune de cenzură este cenzurarea unui guvern care nu are program", a precizat Cătălin Predoiu.

El crede că, dacă liberalii ar semna moţiunea, acest lucru ar însemna "un început de spălare de păcate din partea PNL". Vasile Blaga: Dacă PNL face moţiune de cenzură doar ca vendetă la adresa PSD sau UDMR, noi nu achiesăm

Anterior, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat că democrat liberalii au finalizat cartea neagră a guvernării USL şi vor iniţia o moţiune de cenzură, menţionând însă că dacă PNL va iniţia un demers similar "doar ca o vendetă" la adresa PSD sau UDMR, atunci partidul său nu va achiesa. "Nu am discutat cu ceilalţi din opoziţie. Nici ei cu noi, e adevărat. Nu ştiu care e poziţia PNL în acest moment, sunt tare curios să vedem, pentru că ei, dacă vor iniţia o moţiune de cenzură doar ca o vendetă la adresa PSD sau UDMR, noi nu vom achiesa la asta", a spus Vasile Blaga.

Întrebat ce şanse ar avea o moţiune de cenzură să doboare Guvernul Ponta, Vasile Blaga a spus că dinte câte s-a văzut marțea trecută la votul pentru învestirea guvernului, Ponta are o majoritate suficientă în Parlament.

Vasile Blaga a mai spus că democrat-liberalii au finalizat pe cartea neagră a guvernării USL şi vor să iniţieze o moţiune de cenzură, dar nu ştiu cine o va mai semna.

El a arătat că i-a invitat public pe reprezentanţii opoziţiei să susţine demersul, iar unii dintre ei au spus că nu-şi doresc să colaboreze cu democrat-liberalii.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu a citit, deocamdată, programul de guvernare al Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură. CITIȚI ȘI:

Cum vrea Blaga să-şi pună Clujul la adăpost

Ne puteți urmări și pe Google News