Vanghelie,„sponsorizat” de Cameră

Vanghelie,„sponsorizat” de Cameră

Deputatul social-democrat Dumitru Chiriţă a plătit din bani publici pentru un spaţiu închiriat în sediul PSD Bucureşti.

Deputaţii s-au specializat în găsirea de modalităţi pentru cheltuirea banilor de la Cameră: fie îi dirijează către partid, fie solicită bani pentru chirie, deşi au case în Bucureşti, fie încarcă nota de plată la telefonul de serviciu. Datele reies dintr-o statistică publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor la sfârşitul săptămânii trecute.

Deputatul PSD Dumitru Chiriţă conduce în topul chiriilor pentru birourile parlamentare cu 6.000 de lei pe luna aprilie. Contactat telefonic, Chiriţă ne-a explicat că el nu a avut până în luna iunie birou parlamentar propriu, ci şi-a desfăşurat activitatea la sediul orga nizaţiei PSD din Bucureşti, condusă de Marian Vanghelie. Sediul organizaţiei este închiriat de la RA-APPS şi reprezintă o parte dintr-un imobil aflat în zona Universitate.

Aici a avut la dispoziţie un spaţiu pentru care susţine că a plătit lunar 1.500 de lei. „Este o greşeală, au trecut, probabil, pe luna aprilie toţi bani plătiţi de mine în primele 4 luni ale anului”, afirmă deputatul PSD. Lui nu i se pare nefiresc să transfere către partid sumele primite de la Cameră.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Era normal să plătesc chirie, doar nu desfăşuram o activitate politică, ci una parlamentară”, afirmă Chiriţă. De la 1 iunie, Chiriţă are propriul birou în zona Rahova, în colegiul în care a fost ales.

Cu gândul la familie

Sistemul deconturilor pentru cazare, practicat de parlamentarii care au case în Bucureşti, a ajuns la un nivel mai rafinat comparativ cu anul trecut.

Fiecare dintre cei implicaţi se consideră un caz particular. „În casa pe care aţi văzut-o în declaraţia de avere stau cei doi copii ai mei, care sunt minori şi nu era să stau cu ei”, a fost explicaţia pe care ne-a oferit-o deputatul PSD Ioan Stan pentru cei 9.005 lei pe care Camera îi cheltuieşte lunar pentru cazarea sa. Sorin Zamfirescu a schimbat statutul casei sale din Bucureşti: din proprietatea sa şi a soţiei (declaraţia de avere din decembrie 2008) a ajuns să fie ocupată „definitiv” de familia fiului său.

Liberalul Emil Bostan deţinea, la preluarea mandatului, o casă în Bucureşti împreună cu soţia, dar în 2009 tovarăşa sa de viaţă a devenit singura stăpână.

EXPLICAŢII

Elena Udrea are 80 de metri pătraţi pentru Traian Băsescu

Ministrul turismului, Elena Udrea, este dispusă să-i pună la dispoziţie pre şedintelui Traian Băsescu cei 80 de metri pătraţi ai biroului său parlamentar „pentru competiţia electorală de la sfâr şitul acestui an”. Oferta a fost făcută pe blogul său per sonal şi a venit la pachet cu un răspuns la informaţiile potrivit cărora chiria pentru biroul respectiv, sediu de campanie al independentei Elena Băsescu, a fost plătită de Camera Deputaţilor.

Udrea susţine că a plătit personal chiria pentru sălile ocupate de fiica preşe dintelui. Ea spune că suma decontate de Cameră, de 5.624 de lei, reprezintă, pe lângă alte cheltuieli, 2.000 de lei chiria pe luna martie şi 500 de lei pe aprilie, plătiţi pentru cei 20 de metri pătraţi la cât s-ar fi restrâns după ce i-a oferit Elenei Băsescu 60 de metri pătraţi pen tru sediul de campanie. Totuşi, sediul respectiv este în aşa fel realizat încât nu poate fi utilizat decât în întregime.