Valentina Matvienko, aliată a premierului Vladimir Putin, ar putea deveni numărul trei în Rusia
- Simona Mătieș
- 22 august 2011, 20:03
Valentina Matvienko a obţinut o victorie importantă în alegeri, câştigând un loc în Consiliul Federaţiei Ruse, Camera superioară a Parlamentului. Preşedintele Dimitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin o susţin pentru a deveni preşedinte al acestei camere, a treia funcţie în stat, relatează BBC.
Liderii opoziţiei au denunţat însă victoria lui Matvienko, cu 95% din voturi, susţinând că este vorba de o fraudă. Aceştia spun că au fost martori ai unor fraude electorale în două suburbii ale oraşului St. Petersburg. "Este 100% fraudă, nu este vorba de un vot favorabil", spune liderul opoziţiei, Boris Nemtsov. Valetina Matvienko a fost guvernator al oraşului St. Petersburg, din 2003, în al doilea oraş ca mărime al Rusiei şi locul de baştină al lui Putin şi Medvedev. Matvienko trebuie aleasă de parlamentari pentru a ocupa acest post, dar Parlamentul este loial liderului de la Kremlin. Dacă va câştiga, Valentina ar putea deveni femeia cu cea mai mare funcţie în stat de la împărăteasa Rusiei din secolul al 18-lea, Ecaterina cea Mare.