Vaduva si fiul lui Slobodan Milosevici, suspectati de contrabanda cu tigari
- Adam Popescu
- 12 iunie 2007, 10:39
Grupul condus de Mira Markovici si fiul ei Marko Milosevici este suspectat ca a obtinut zeci de milioane de euro in perioada 1996-2001 de pe urma contrabandei cu tigari in timp ce Serbia era vizata de sanctiuni economice internationale, a declarat Slobodan Radovanovici, procurorul special sarb care coordoneaza lupta impotriva crimei organziate.
Mira Markovici a parasit Sebia in anul 2003 cand a fost acuzata de abuz in functie dupa ce a oferit un apartament din proprietatea statului unei guvernante a familiei.Si Marko Milosevici a parasit tara in octombrie 2003 cand tatal sau a fost inlaturat de la putere de reformisti. Autoritatile cred ca ambii se afla in prezent in Rusia.
"Vor fi tratati ca organizatori ai unui grup infractional care se ocupa cu trafic ilegal de tigari", a declarat Radovanovici.
"Vom cere sechestrarea tuturor proprietatilor de pe teritoriul Serbiei", a adaugat acesta.
Milosevici a fost inlaturat de la putere in octombrie 2000 si a murit in martie 2006, in timp ce se afla in centrul de detentie al Tribunalului Penal International de la Haga. Instanta internationala urma sa pronunte un verdict in cateva luni cu privire la rolul sau in razboialele din anii '90 din Croatia, Boznia-Hertegovina si Kosovo.