Două persoane din Danemarca au avut probleme foarte mari după ce s-au imunizat cu vaccinul de la AstraZeneca. Una dintre ele a decedat în urma imunizării cu serul produs de compania anglo-suedeză. Este vorba despre doi danezi, angajați ai unui spital din această țară. Reprezentanții autorității care administrează spitalele publice din Copenhaga au anunțat că o persoană a murit. Și persoana decedată, și cea care a avut de suferit se vaccinaseră cu mai puțin de 14 zile înainte de-a se îmbolnăvi.

S-au imunizat cu vaccinul de la AstraZeneca și au suferit hemoragii cerebrale și cheaguri de sânge

Ambii pacienți s-au ales cu cheaguri de sânge și hemoragie cerebrală. Agenţia daneză de medicamente a confirmat că a primit două rapoarte serioase în privința acestor două cazuri.

Oficialii nu au oferit mai multe amănunte. De asemenea, nu există în acest moment detalii despre momentul în care cei doi danezi s-au îmbolnăvit. Altfel, oficialii care se ocupă de sistemul de sănătate în această țară au fost printre primii care au decis să suspende vaccinarea cu AstraZeneca.

În Georgia, o infirmieră a murit după ce s-a imunizat cu serul de la AstraZeneca

O altă victimă din sistemul medical a fost înregistrată în Georgia. Acolo unde o infirmieră în vârstă de 27 de ani a murit după ce a stat o zi în comă. Ea se imunizase cu AstraZeneca în această săptămână, miercuri.

„Putem afirma, în mod preliminar, că cele întâmplate sunt consecinţa unei reacţii alergice severe la vaccinare, însă urmează ca experţii să emită un verdict oficial. A declarat imunologul Bidzina Kulumbegov, unul dintre consilierii guvernului georgian în chestiuni ce privesc pandemia de coronavirus.

A doua zi după ce s-a vaccinat, infirmiera respectivă a intrat în șoc anafilactic și a ajuns de urgență la spital. Georgia a început campania de vaccinare, în acest an, la data de 15 martie. Deocamdată, în această țară nu se găsește decât serul produs de AstraZeneca.