Unul din cele mai puternice lucruri pe care le înveți atunci când te apropii de Credință este conceptul de smerenie. Nu este ușor de înțeles pentru că este ceva ce contravine firii noastre omenești. “Orice cădere sau eşec are drept început şi rădăcină pierderea cugetării smerite. Interesul personal, vieţuirea după propria voie, mulţumirea de sine, independenţa, neascultarea, anarhismul şi altele asemenea ale egoismului reprezintă răsturnarea cugetului smerit, în care se află locul lui Dumnezeu şi al voii dumnezeieşti”, spunea Gheronda Iosif Vatopedinu, citat pe doxologia. Altfel spus, este mai mult decât o virtute, este sarea virtuților, după cum spunea părintele Arsenie Boca.

Smerenia nu trebuie confundată cu naivitatea. Cu atât mai puțin cu prostia. Chiar dacă în secolul XXI dominat de un curent neo-marxist ni se inoculează ușor această idee. Fiecare incident este ridicat la rang de eveniment și se cere Bisericii să mai facă un pas înapoi din societate. Pentru ca adevăratelor învățături să le ia locul demagogia și fățărnicia. Este o încercare peste care sunt convins că se va trece, prin acțiune și fermitate. Pentru că smerenia nu se dobândește adaptându-te la curentul televiziunilor și al rețelelor sociale, sau la voința stăpânitorilor vremelnici. Din istorie se vede cum întâmplarea de a fi la un moment dat în fruntea unei instituții sau a unui stat nu înseamnă că deții Adevărul!

Ne apropiem de încă o sărbătoare a Paștilor. Din pregătirea care a început, mi-e teamă că vom fi din nou ținuți departe de cea mai veche sărbătoare a creștinismului. Singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi, după cum spunea tot părintele Arsenie Boca. Ca și anul trecut, ne vor lăsa să mergem la hipermarketuri, ne vor transforma în furnici ale căror mâini sunt mult prea ocupate cu plase pline de cumpărături. Atât de ocupate încât nu ne vor lăsa să ținem și o lumânare aprinsă.

Nu cred că este o întâmplare. Sunt prea multe exemple ca să nu înțelegem că asistăm la o politică de hărțuire instituțională.

Ultima umilință (deloc duhovnicească)? Am văzut cum Guvernul Cîțu, compus din PNL-USR-UDMR a tăiat cu 89 la sută finanțarea acordată Bisericii Ortodoxe. Proiectul de buget prevede o scădere de la circa 249 de milioane de lei în 2020 la doar 28 de milioane de lei anul acesta. Acești bani vor fi folosiți pentru funcționarea atât a lăcașurilor de cult, cât și a muzeelor religioase. Contribuția statului la salarizarea personalului de cult va crește cu 2,36% în anul acesta, de la 731,95 milioane lei în 2020 la 749,25 milioane lei în 2021. Din acești bani este sprijinită și Biserica Ortodoxă care își desfășoară activitatea în afara țării. Praful de pe toba care a bătut mult mai puternic în cazul Serviciului de Protecție și Pază al cărui buget crește cu 45 la sută.

În privința USR nu mă mir, vă reamintesc că nu vorbim despre ceva nou, Guvernul Dacian Cioloș în 2015 luând o măsură asemănătoare. La UDMR este normal, ortodoxia fiind o credință îndepărtată. În cazul PNL relația agresivă la adresa Bisericii Ortodoxe mi se pare o impietate. Este ca și când partidul Brătienilor s-a hotărât să (re)devină Partidul Roșu, să abandoneze substanța istorică care se găsește în termenul de “național”. Poate că acesta este trendul la care aspiră liderii vremelnici a ceea ce a mai rămas din aspirațiile generațiilor de oameni politici adevărați, dar atunci ar fi corect să facă un congres și să anunțe că se numesc doar Partidul Liberal. Eventual Social-Liberal. Atunci măcar am știi pe cine votăm și de ce.

Ce va face conducerea Bisericii Ortodoxe, respectiv Patriarhul Daniel? Greu de spus, mai ales că în ultima vreme a fost supus unor atacuri dure. Fluturarea dosarului de la Securitate este doar cea mai vizibilă amenințare. Atunci am explicat exact ceea ce cred despre acest lucru (vezi AICI). Dar renumele său de bun administrator începe să se fisureze. Punerea pe coji de nucă a Biserciii Ortodoxe de către diverși mesageri apostați a primit un răspuns palid. A părut că în loc să-și îndeplinească vocația misionară preferă să sape un șanț din ce în ce mai adânc. Sau să ridice ziduri cât mai înalte. Numai că (pentru ca parabola să fie completă) tocmai i-au tăiat fondurile…

Mi-aș dori să văd mult mai multă acțiune în smerenie. Pentru că atunci când vin să te copleșească, să-ți golească Mintea, Sufletul și Casa, trebuie să îți aperi demnitatea și credincioșii. Retragerea permanentă nu poate fi o soluție la problemele societății. Și nici nu cred, iertată-mi fie cutezanța, că este o atitudine potrivită (încerc să aleg cuvinte domoale). Dacă asta însemna smerenie, Credința nu mai exista demult!

“Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Evanghelia după Matei.

Să aveți o zi binecuvântată!