S-a rupt lanțul de iubire. USR se încaieră cu PNL pe Legile justiției. E iureș!

S-a rupt lanțul de iubire. USR se încaieră cu PNL pe Legile justiției. E iureș!

Deputatul Stelian Ion, membru în Comitetul Național al URS, acuză PNL că, în loc să modifice legile justiției, rezolvând măcar chestiunile urgente și „extrem de nocive„, precum „eliminarea Secției Speciale”, a prezentat propuneri stufoase, fără a se consulta cu nimeni, aruncându-le în 2021, după alegerile parlamentare.

Reprezentantul USR, deputatul Stelian Ion, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, consideră că pachetul privind legile justiției, prezentat de ministrul Justiției Cătălin Predoiu, ar fi fost propus spre dezbatere pentru luna martie 2012 de frica PSD. „Ideea că nu propunem proiecte pentru că acum vine PSD-ul cu amendamente, asta este, așa, doar un pretext. Pentru că PSD-ul are inițiativă legislativă. Dacă vrea să facă ceva, propune lege și o face. Altfel, nu a existat voință”, a explicat deputatul USR, pentru EVZ. Așa că „în această perioadă nu vom avea decât dezbateri furtunoase din cauza acestor legi și nu cred că de asta aveam nevoie în campanie electorală”.

Stelian Ion dezvăluie că USR a fost, de fapt, păcălit de PNL, încă de la început. „Acea formă cu care Cătălin Predoiu a venit în fața noastră, a tuturor, este o formă stufoasă. În momentul în care a fost votul de învestitură, și-a luat un angajament față de noi. Să se facă un grup de lucru, din care să facem și noi parte, cei din USR, și să contribuim cu specialiștii pe care îi avem la elaborarea acestor legi ale justiției. Vremea a trecut, nu s-a constituit nici un grup de lucru. Ne-am trezit acum, înainte de campania electorală pentru parlamentare cu acest maldăr de proiecte pe masă”, spune deputatul USR.

Proiectele prezentate de ministrul liberal Predoiu nu au fost discutate înainte, „nu au fost negociate, nici cu noi, USR, nici cu magistrații, nici cu CSM-ul. CSM-u chiar și-a exprimat îngrijorarea, oficial, despre acest proiect de lege”. Avocatul deputat crede că „prima chestiune pe care Cătălin Predoiu ar fi trebuit să o facă ar fi fost modificările absolut stringente legate de numirea procurorilor, de inspecția judiciară, să înlăture acea secție specială, fiind chestiuni absolut urgente, care ar fi fost apreciate, dacă erau făcute, și de Comisia Europeană”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia lui Stelian Ion, „să pui la pachet chestiunile absolut urgente cu niște modificări care țin de viziune, de o altă abordare, de o îmbunătățire a sistemului judiciar, nu faci decât să încetinești corectarea legilor justiției”. Iar împingerea lor în primăvara viitoare este decisă „în ciuda elementelor critice pe statul de drept din partea Comisiei Europene, care a venit de curând și ne-a spus că am făcut anumite greșeli și că parlamentul a încetinit și nu a făcut ce trebuia la timp și suntem în întârziere, cu privirea la corectarea, măcar,  a legilor justiției”.

USR depusese, de la începutul anului, un proiect de corectare a chestiunilor punctuale din legile justiției, „nicidecum o lege stufoasă de peste 100 de articole, dar s-a ales praful de el, a picat în parlament”. Și, apropo de campania electorală, USR va avea în programul pentru alegerile parlamentare un capitol consistent referitor la reforma constituțională, propunerea fiind ca judecătorii CCR să nu mai fie desemnați politic. O vom discuta și cu celelalte partide, avem așteptări și de la domnul președinte și de la PNL”, a încheiat Stelian Ion.