USL a aruncat flacăra democraţiei, aprinsă de Traian Băsescu, în Dunăre. VEZI CE A SPUS BĂSESCU!
- Alexandra Postelnicu
- 22 iulie 2012, 15:32
Flacăra democraţiei, aprinsă la Cluj de Traian Băsescu, a fost confiscată de membrii USL în Orşova şi au aruncat-o în Dunăre. PDL a făcut plângere la poliţia Mehedinţi.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, după incidentul de la Orşova, că este încrezător că "se vor aprinde foarte multe flăcări ale democraţiei" în aceste zile."Cred că se vor aprinde foarte multe flăcări ale democraţiei zilele astea", a afirmat Traian Băsescu, la plecarea de la sediul său de campanie, fiind întrebat despre incidentul de la Orşova.
Se pare că primarul din Orşova, Ion Manea, s-a întâlnit cu tinerii care transportau flacăra şi, în urma unei altercaţii, a aruncat-o pe un canal al Dunării. O plângere penală a fost depusă de tinerii democrat-liberali împotriva edilului din Orşova. "Astăzi, la orele 10.30, Poliţia Municipiului Orşova a fost sesizată de un tânăr din Orşova cu privire la faptul că în timp ce transportau flacăra deocraţiei prin municipiului Orşova, un reprezentant al administraţiei publice locale a luat această flacără şi a aruncat-o într-un canal al fluviului Dunărea. În prezent se fac cercetări şi se va propune soluţia legală", a declarat Marian Cherescu, şeful Poliţiei Municipiului Orşova, citat B1 TV. Deputatul PDL Doiniţa Chiricu a declarat pentru B1 TV că în cursul dimineţii, în timp ce reprezentanţii PDL aşteptau să preia flacăra, într-o parcare situată la ieşirea din oraş, în zonă au apărut liderii USL, care i-au jignit şi ameninţat pe tinerii de dreapta.
Aceasta spune că primarul Ion Manea s-a repezit la cel care purta torţa, l-a bruscat şi i-a luat flacăra democraţiei din mână, aruncând-o într-un canal care duce în Dunăre. Deputatul PDL a precizat s-a depus o plângere la Poliţie împotriva primarului din Orşova. Flacăra democraţiei a fost aprinsă pe 14 iulie la mitingul de la Cluj-Napoca de preşedintele suspendat Traian Băsescu. Flacăra urma să fie purtată de tinerii de dreapta prin ţară şi să ajungă la Bucureşti în ziua referendumului, pe 29 iulie. CITIŢI ŞI:
- Băsescu a aprins la Cluj flacăra democraţiei