Urşii, scăpaţi de sub control. Ministrul Mediului a dispus un control la fondul de vânătoare

Urşii, scăpaţi de sub control. Ministrul Mediului a dispus un control la fondul de vânătoare

Proasta gestionare a populaţiei de urşi, dar şi lipsa vaccinării vulpilor pentru rabie sunt motivele dezastrului de la Dâmboviţa.

UPDATE. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dispus Corpului de Control să facă investigaţii despre gestionarea fondului de vânătoare pe raza căruia a avut loc evenimentul de miercuri. "Am dispus Corpului de Control să facă investigaţii despre gestionarea fondului de vânătoare pe raza căruia a avut loc evenimentul de miercuri. Cei care au în gestiune aceste fonduri de vânătoare trebuie să înţeleagă că dacă nu au capacitatea de a gestiona situţia nu trebuie să-şi mai asume acest lucru pe viitor. Oamenii trebuie să fie protejaţi şi doresc să îi informez că toate autorităţile sunt implicate şi acţionează în acest sens" a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor. În plus, aşa cum a relatat în exclusivitate EVZ ieri, Rovana Plumb a anunţat că va convoca luni o întâlnire cu reprezentanţii tuturor asociaţiilor de vânătoare şi ai ONG-urilor care militează pentru protecţia animalelor, pentru a discuta şi a stabili de comun acord cum trebuie porcedat de la nivel instituţional în vederea armonizării populaţiei existente în prezent de urşi din România cu numărul optim recomandat în funcţie de habitatul natural de pe raza fiecărui fond de vânătoare în parte. "Este foarte important ca iniţiativele bune care vor veni din partea specialiştilor să fie transpuse în lege pentru a soluţiona situaţia actuală a urşilor din România şi nu doresc ca aceste iniţiative să rămână doar undeva pe o hârtie dintr-un sertar birocratic. Trebuie să stabilim criterii clare de identificare a numărului optim de urşi pe fiecare zonă în parte şi pentru aceasta avem nevoie de sprijinul specialiştilor în domeniul silvic şi cinegetic" a subliniat ministrul Mediului şi Pădurilor. Ministrul Rovana Plumb a precizat că lucrurile vor intra pe un făgaş normal iar asigurarea coabitării dintre oameni şi mediul sălbatic va trebui să devină un subiect de maximă importanţă pentru toate autorităţile de mediu care au competenţe în acest domeniu instituţional.    Doi bărbaţi au murit, iar sute de persoane sunt traumatizate din cauza urşilor din Dâmboviţa care au fost scăpaţi de sub control. Autorităţile dau vina pe Asociaţia de pescuit şi Vânătoare "Dunărea 2007", că nu a gestionat bine urşii aflaţi în fondul de vânătoare "Valea Ialomiţei" şi "Runcu". Potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, în zonă ar fi peste 80 de urşi, în loc de 23, cât ar fi normal. Pe de altă parte, surse din minister au declarat, pentru EVZ, că inclusiv oficialii de la mediu au partea lor de vină: nu ştiu câte efective de urşi sunt în zonă şi au alocat o cotă prea mică de vânătoare pe acest judeţ. Şi, în timp ce responsabilii de această situaţia îşi aruncă vina, rabia (turbarea) se răspândeşte în voie printre animalele sălbatice din România. Singura metodă posibilă pentru oprirea ei este vaccinarea prin momeli a vulpilor, care, în lipsa licitaţiilor pentru achiziţii, nu a mai fost făcută de ani de zile. Întâlnire de urgenţă cu administratorii fondurilor de vânătoare După ce miercuri un bărbat de 64 de ani din comuna Moroieni a fost ucis de un urs rănit într-o capcană, iar un alt bărbat a fost omorât, sâmbăta trecută, de un urs care avea rabie, ministrul Rovana Plumb încearcă să rezolve situaţia. Ea a declarat că este inadmisibil ca de când s-a întâmplat prima tragedie, când un bărbat a fost ucis şi alte două persoane au fost rănite, asociaţia care administrează acest fond să nu aibă toate efectivele mobilizate: "Nu dau vina pe cetăţeni, pentru că autorităţile sunt obligate să le asigure acestora protecţia. Este inadmisibil ca cei care administrează fondul de vânătoare să nu fi observat că în garduri există aceste lanţuri". Potrivit legii, asociaţia de vânători era obligată să facă patrulări şi să informeze localnicii privind pericolele existente. În plus, din cauza secetei, aceasta ar fi trebuit să asigure hrana urşilor înfometaţi. Cert este că, ministrul a convocat o întâlnire de urgenţă cu toate asociaţiile de vânători, pentru a vedea cum se poate rezolva problema, iar Plumb a semnat un ordin prin care a dat voie să fie vânaţi urşi în zone cu probleme. În tot acest timp, copiii din zonă merg cu frică la şcoală, iar localnicii sunt îngroziţi. "O să îmi ia câteva zile să îmi revin. Am văzut corpul bărbatului omorât. Ştim doar că omul avea grădina aici şi că ursul a fost prins în lanţ şi a scăpat", a spus, pentru EVZ, primarului comunei Moreni, Mihai Moraru Laurenţiu. Pe raza celor două fonduri de vânătoare existente în zonă ar exista aproximativ 80 de urşi, în timp ce efectivul optim ar fi de 23, susţin specialişti din cadrul Ministerului Mediului.  80 de urşi terorizează localnicii din Dâmboviţa. Agresivitatea lor ar putea fi cauzată şi de faptul că au fost afectaţi de rabie România, focarul de rabie al Europei Cel mai mare număr de animale afectate de turbare (rabie) din Uniunea Europeană este în România. O statistică a Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile clasează ţara noastră pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa turbării la animalele sălbatice şi domestice. "Avem mai ales vulpi cu rabie, iar de la ele a ajuns acum şi la urşi. În Franţa şi Olanda au apărut cazuri de rabie la lilieci, în schimb. Singurele care pot fi vaccinate contra turbării sunt vulpile, prin momeli, însă în ultimii ani asta nu s-a mai făcut", descrie situaţia prof. dr. Geza Molnar, expert în epidemiologie în Ministerul Sănătaţii. El recomandă celor muşcaţi de câini sau pisici (din zone rurale mai ales) să meargă rapid la medic. "Boala se poate manifesta şi după o lună. Cei muşcaţi recent de ursul cu rabie sunt sub tratament complex şi au şanse mari să nu ajungă la complicaţii", adaugă epidemiologul. Citiţi şi:

  • O NOUĂ TRAGEDIE în Dâmboviţa. Încă un om a fost ucis de urs. Rovana Plumb: "Sunt informaţii că în loc de 23 de urşi ar fi peste 80"
  • PDL Dâmboviţa cere demisia prefectului după ce doi oameni au fost ucişi de urşi
  • Ursul turbat a deschis Cutia Pandorei. Începe marea vânătoare din munţii României

Ne puteți urmări și pe Google News