Str. Ecoului, Str. Sabinelor, Str. Sirenelor, Str. Brutus, Str. Meteor, Fântâna Lahovary, Schitul Maicilor, tot atâtea repere pentru o altă lume cu rezonanțe magice, dispărută pentru totdeauna. Dincolo de nostalgie rămâne o realitate: crima regimului comunist, care a mutilat practic identitatea Bucureștiului prin distrugerea unui cartier de legendă: Uranus.

A fost odată un cartier cochet cu străzi mici, în pantă, pavate cu piatră cubică şi case vechi, boierești, pitoreşti, acoperite de iederă și garduri de flori, despărțite de fântâni.

Case boierești sau mai modeste, dar bine întreținute, vile de intelectuali și funcționari, monumente, toate erau sub pecetea stilului arhitectonic românesc, unele purtând semnătura faimosului arhitect modernist Horia Creangă.

Până în primăvara anului 1984, în zona unde se află acum Parcul Izvor, Casa Poporului, Casa Academiei, Piaţa Constituţiei şi o parte din cartierul 13 Septembrie s-a aflat cartierul Uranus, situat în vârful Dealului Spirii, lângă vechiul Arsenal.

Străzi cu parfum de poveste

Străzile dispărute se numeau: Cazărmii, Apolodor, Brutus, Bateriilor, Vităneşti, Puţul cu Apă Rece, Vânători, Sapienţei, Meteorilor, Antim, Intrarea Delfinului, Puişor, Crăiţelor, Aleea Trandafirilor, Militari, Schitul Maicilor, Banul Mihalcea, Meteorilor, Minotaurului, Arionoaia și multe altele. Grădina de vară Coșbuc, parfumul petuniilor și al zorelelor, seratele și recitalurile de pian la ceas de seară sunt doar câteva dintre semnele unui univers dispărut.

Legenda spune că impresionat de cele văzute într-o vizită la Phenian, care construia de zor comunismul luminat, Ceaușescu și-a dorit o replică personală a unui oraș nou-nouț în chiar inima țării.

Vestea a căzut ca un trăsnet. În lugubrul deceniu 8, locuitorii cartierului istoric au fost puși în fața faptului împlinit: planul de sistematizare al comuniștilor nu le mai dădea nicio șansă.

Familii care trăiau de generații în aceeași casă cu grădină și tot dichisul au fost nevoite să se mute în blocurile comuniste, cenușii și înghesuite, doar pentru a satisface obsesia pentru modernizarea în stil nord-coreean dictată de Ceaușescu pentru București.

10.000 de case au fost rase de de pe fața pământului. Ceaușescu a schimbat și forma de relief

În anii 1984-1985, s-au dărâmat aproape peste noapte, de-a valma, străzi, alei, monumente istorice și statui. Printre ele, Mănăstirea Văcărești, vechiul sediu al Arhivelor Naționale din incinta ansamblului Mănăstirii Mihai Vodă, monument istoric ridicat de Mihai Viteazul cu 3 secole în urmă. Ansamblul de chilii din jurul Bisericii Schitul Maicilor a dispărut, fiind mutate doar biserica şi clopotniţa.

Au fost puse la pământ zeci de obiective istorice de mare valoare: Muzeul Militar, vechiul Arsenal, clădirea Operetei, stadionul Republicii (construit în stil art deco de arhitectul Horia Creangă, prima arenă modernă a României), Casa Demetriade, Fântâna Lahovary etc. În actuala curte a Casei Poporului era un bac folosit pentru antrenamente de către canotorii de performanță. Dealul Uranus a fost literalmente șters de pe fața pământului pentru a face loc grandiosului proiect al dictatorului.

Prețul unui proiect megaloman: 3 miliarde de euro, 3.000 de vieți și 40.000 de oameni evacuați

Opera de desăvârșire a socialismului putea începe. 3 miliarde de euro a costat proiectul tinerei - la acea vreme- arhitecte Anca Petrescu. Demolarea, care s-a extins și în cealaltă parte a centrului Capitalei, până aproape de actuala Piață Alba-Iulia, a cuprins o suprafaţă de 330.000 de metri pătraţi, în total 7 kilometri pătrați, iar 40.000 de persoane au fost strămutate odată cu începerea construcţiei giganticei Case a Poporului, în fatidicul an 1983.

Potrivit specialiștilor, această mutilare care a lovit chiar în inima orașului a fost probabil fără precedent în secolul 20, în Europa. A transformat radical stilul arhitectural al Micului Paris de odinioară, însă la fel de grav a fost şi impactul psihologic şi social devastator al acestei decizii.

„Vedeam cum se prăbuşeau acoperişurile, erau numai pereţii goi, ca nişte cranii în care nu mai exista viaţă, era moloz pretutindeni. Vedeai cum propria ta fiinţă se distruge, pentru că orice om are o familie, nişte repere, care când dispar tu rămâi ca o frunză bătută de vânt, care nu mai ştie din ce copac s-a desprins… Este un fel de Hiroshima, asta s-a întâmplat cu zona Uranus, a fost un dezastru total, s-a ras totul”, își amintește istoricul Dinu Giurescu:

Istoricul Dinu Giurescu: A fost amputată o zonă care reprezenta inima vechiului Bucureşti

În cadrul unui documentar filmat pentru TVR Cultural, istoricul a explicat adevărata dimensiune a crimei comise de dictator asupra pitorescului Uranus.

„Bucureştiul avea caracteristicile unui oraş bizantin, ei au distrus o şesime din oraş, echivalentul Veneţiei ca metri pătraţi. A fost amputată o zonă care reprezenta inima vechiului Bucureşti, pentru a se obţine posibilitatea de a face un nou oraş, care să nu se raporteze la alte valori ale trecutului, ci doar la el însuşi”.

Pe lângă vile şi case, au fost demolate și 3 biserici: Alba-Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii, iar alte două au fost mutate în altă parte – biserica Schitul Maicilor şi Mihai Vodă. Ambele lăcaşe de cult au fost ascunse printre blocuri, ca să fie cât mai puţin vizibile bucureștenilor. De asemenea, toate documentele din Arhivele Naţionale au fost mutate de soldaţi într-o singură noapte, printr-un ordin emis urgent, astfel încât demolarea clădirii să aibă loc cât mai repede posibil.

Scrisori către sufletul unui oraș dispărut

Acum cartierul Uranus nu mai există decât într-o mică proporție, pe străzile liniștite, cu parfum idilic din spatele blocurilor înalte de pe Bulevardul Victoria Socialismului (actualul Bulevard Unirii) sau în arealul delimitat de Mănăstirea Antim, Calea Rahovei sau Palatul Bragadiu.

Casele au dispărut brusc de pe hartă în 1984-1985, dar au rămas în memoria afectivă a foștilor locuitori. O parte dintre ele au fost surprinse pe peliculă de marele regizor Mircea Daneliuc – unul dintre puținii artiști dizidenți ai regimului comunist, supranumit Fiara -  în perioada primelor sale filme, deceniul 7.

Din Uranus mai rămas doar ecoul. Singura dovadă a acelei epoci cu parfum bizantin o reprezintă amintirile, care au dat naștere grupului de Facebook Cartier Uranus. Mulți dintre ei sunt copiii familiilor strămutate în tristul deceniu 8, care în prezent fac schimb de amintiri, poze îngălbenite de vreme, lacrimi și nostalgie, reconstituie povești și întâmplări. O recuperare la scară mică raportat la prezentul cosmopolit și haotic al Capitalei, însă la scară mare raportat la istoria afectivă, care dăinuie peste ani.

În 2019, trista poveste a cartierului Uranus a fost prezentată într-o expoziție complexă la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC). Vechiul cartier a fost readus la viață prin imagini vechi și un model 3D al cartierului, un plan reconstruit vectorial, la care s-au adaugăt și unele lucruri salvate în epocă.

În spațiul public, fragmente din construcțiile demolate au fost reconstituite în machete 1:1 în locațiile inițiale. O instalație interactivă, care a recreat peste ani aura bătrânului Uranus.

Surse foto: Facebook Cartierul Uranus, e-zeppelin.ro, Muzeul Municipiului București