Unul dintre cei mai bogați patroni din Liga 1 își pregătește RETRAGEREA: „Soluția este ieșirea din fotbal”

Unul dintre cei mai bogați patroni din Liga 1 își pregătește RETRAGEREA: „Soluția este ieșirea din fotbal”

Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați oameni din România și patronul echipei Astra Giurgiu, a anunțat că a luat în calcul varianta de a nu mai investi în fotbal.

În vârstă de 63 de ani, Ioan Niculae are o avere de peste două miliarde de euro. Afaceristul român este pe cale să stopeze finanțarea clubului Astra Giurgiu, echipă pe care a preluat-o în 1996, pe vremea când formția se numea Astra Ploiești.

Cred că, în câțiva ani de zile, soluția este ieșirea din fotbal. Aș dori ca în momentul retragerii mele din fotbal să las o echipă puternică aici”, a spus Ioan Niculae la Pro TV.

Odată cu mutarea grupării la Giurgiu, Astra a început să aibă performanțe, iar de atunci și până acum, giurgiuvenii au bifat patru trofee: un titlu de campioni în sezonul 2015-2016, o Cupă a României în sezonul 2013-2014 și două Supercupe ale României în 2014 și 2016.

Ne puteți urmări și pe Google News