Uniunea Europeană nu ştie ce să facă cu Tratatul de la Lisabona

Uniunea Europeană nu ştie ce să facă cu Tratatul de la Lisabona

Miniştrii de externe din statele UE au discutat ieri la Luxemburg pentru prima dată după respingerea Tratatului de la Lisabona, afirmând că acesta continuă să existe, deşi nu au găsit vreo soluţie pentru salvarea sa, relatează Reuters.

În absenţa unei discuţii cu rezultate concrete, miniştrii de externe au decis să lase liderilor europeni sarcina de a afla de la premierul irlandez, Brian Cowen, în cadrul summitului de la sfârşitul săptămânii, dacă există vreo speranţă în privinţa unui vot favorabil în cadrul unui nou referendum, măsură pe care liderii irlandezi nu au exclus-o, dar pe care o consideră o strategie riscantă.   „Decizia poporului trebuie respectată şi trebuie să găsim o cale de ieşire. (...) Este mult prea devreme pentru a înainta soluţii sau propuneri“, a declarat ministrul irlandez de externe, Michael Martin. „Nu există soluţii rapide de remediere a situaţiei“, a continuat el.   Separat de reuniunea de la Luxemburg, cea mai mare a celor 26 de state europene, partenere ale Irlandei, au insistat pentru menţinerea în viaţă a Tratatului, cerând continuarea proceselor de ratificare a documentului, ba chiar făcând presiuni asupra ţărilor mai puţin deschise spre această idee, precum Cehia.

Obligată să reprezinte interesele tuturor celor 27 de state membre, preşedinţia slovenă a UE a trebuit să găsească poziţia cea mai echilibrată. „Ar fi riscant să spunem că vom merge mai departe cu Tratatul, dat fiind că ne aflăm în faţa unui blocaj“, a declarat ministrul sloven de externe, Dimitrij Rupel, adăugând însă că totuşi vor avea loc „mai multe ratificări“.

Dimitrij Rupel, ministrul sloven de externe: "Ar fi riscant să spunem că vom merge mai departe cu Tratatul, dat fiind că ne aflăm în faţa unui blocaj."

Ne puteți urmări și pe Google News