Ungureanu dă bani primarilor din fondul de rezervă
- Departamentul Politic
- 2 aprilie 2012, 12:48
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a acceptat să aloce din fondurile Guvernului bani către primării. Autoritățile locale urmează să primească bani în funcţie de necesarul pentru cofinanţarea unor proiecte europene şi plata unor datorii acumulate.
"Punctul de vedere al premierului este de a face aceste alocări în funcţie de necesităţile comunităţilor locale. Sunt două principii: cofinanţarea proiectelor europene şi primăriile cu probleme în plata datoriilor curente restanţe", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
În privinţa datoriilor, el a dat exemplul plăţii energiei electrice sau al altor utilităţi.
În context, el a subliniat că în cazul acesta este vorba de solicitări ale primarilor, nu ale parlamentarilor, Suciu arătând că nu se va face diferenţa între edilii de la Putere şi cei de la Opoziţie.
Potrivit acestuia, prefecturile vor întocmi liste pe baza solicitărilor venite dinspre autorităţile locale, centralizarea finală urmând să se facă la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea acordării de finanţare prin hotărâre de Guvern.
Asigurarea cofinanţării proiectelor europene se va face din fondurile administrate de Ministerul Finanţelor pentru cheltuielile de investiţii, însă, per total, nu se exclude nicio sursă de finanţare, inclusiv Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru alocările către administraţia locală, a precizat Suciu.
El a menţionat că şi în şedinţa de guvern de marţi ar putea să se adopte o hotărâre pentru aceste alocări, în condiţiile în care s-au transmis deja anumite cereri din teritoriu.
În schimb, Dan Suciu a susţinut că nu se cunoaşte, momentan, totalul necesarului de finanţare