"’Încerc să detectez miza acestui gest al Opoziţiei parlamentare şi nu pot să nu mă întreb care este gradul de responsabilitate al unei acţiuni care nu poate genera decât destabilizare, lipsă de predictibilitate politică şi economică şi o prelungită incertitudine. Inoportunitatea acestei moţiuni este cu atât mai evidentă cu cât în aceste zile se află la Bucureşti o delegaţie a FMI, BM şi CE, căreia îi transmitem un mesaj de provizorat politic deloc avantajos pentru cetăţenii României. Nu este vorba doar de imaginea României ci de forţa de negociere pe care România riscă să o piardă", a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Mulţi politicieni, puţini oameni de stat
"Am fost întrebat dacă am emoţii. Trebuie să recunosc o oarecare emoţie, dar nu are legatură cu persoana mea. Mi-e teamă că e un test pentru întreaga clasă politică şi un test al valorilor pe care alegem să le promovăm", a declarat premierul.
Acesta i-a criticat pe reprezentanţii USL că distrug "ideea de Opoziţie". "Opoziţie înseamnă să contribuiţi la  bunul mers al ţării. (…) Regret că în faţa românilor se află mai mulţi politicieni şi mai puţini oameni de stat. (…) Dacă viitorul acestei ţări s-ar construi în funcţie de ideile acstei moţiuni, citindu-le am avut sentimentul întaorcerii în tmp. Semnatarii acestei moţiuni sunt mai departe de valorile europene decât mi-aş putea imagina. Am avut senzatia unei caderi în timp unde naţionalismul întunecat se amestecă cu lozinci de tipul <nu ne vindem ţara>." (…) Moţiunea este o invitaţie către o Românie arhaică, în care interesul cetăţeanului nu este reflectat în niciun fel", a mai spus premierul, subliniind că autorii acestei moţiuni pornesc de la ideea că votul poate fi cumpărat în România.
"Mă distanţez de acest mod de a face politică", a subliniat Ungureanu.
"România nu este un magazin pe care să-l închizi că pleci în vacanţă după care să-l deschizi când te întorci eventual din Dubai", a mai spus premierul făcând trimitere la vacanţa recentă a liderului PSD în Emiratele Arabe Unite.
Despre privatizări
"În chestiunea privatizarii, revin la ideea că modul în care autorii abordează aceasta problema e cel puţin anacronică, dacă nu îngrijorăoare. Nu înţeleg exact în ce parte a USL sunt confuziile. Guvernul aplica politici de centru-dreapta. Nu-mi dau seama dacă PNL, foarte vehement în a-mi nega apartanenţa, crede în criticile formulate în moţiune. Printre obiectivele asumate de PNL sunt: stimularea initiativei private. <Nu vad care e problema privatizarii, se vede ca societatile de stat sunt prost privatizare>, este o critica adusa guvernului Boc de domnul Tariceanu. Acum, după zece luni, înteleg din moţiune că prin măsurile de privatizare luate, Guvernul e la cheremul unor grupuri de interese. Înţeleg că privatizarile anterioare făcute de guvernele dvs au fost bune, profitabile şi legale, inclusiv cele privatizate pe doar un dolar, precum IMG, CS Resita, Sidex, Petrom etc", le-a spus Ungureanu reprezentanţilor USL.
Despre acordul cu Chevrron
Premierul a precizat că în cazul acordului încheiat cu Chevrron, procedura a fost demarată în decembrie 2009. "Anunţul privind organizarea rundei de licitaţie pentru 30 de perimetre petroliere a fost publicat în jurnalul oficial al UE. Până la termenul limită, 21 de companii au depus 62 de oferte, iar 10 au castigat licitaţiile. În cursul lui 2011, au fost aprobate cinci acorduri petroliere. În privinta acordului pentru zona Barla, acesta a fost acordat de guvernul PSD in 2004, titularul initial fiind o alta companie. Toate acordurile sunt acorduri petroliere, în strictă conformitate cu legea petrolului. Nu apare formularea gaze de şist, iar licenţele sunt doar începutul unui proces. În acest moment nici nu stim daca Romania dispune sau nu de aceasta resursa. Scopul explorării, care nu afecteaza mediul, arata existenţa sau inexistenţa combustibililor neconvenţiionali. Daca se vor identifica resurse, va urma evaluarea resurselor şi abia dupa aceea o decizie. Orice stat are nevoie să-şi cunoască resursele de care dispune, e o chestiune strategică. Licentele nu sunt un cec în alb", a spus Ungureanu.
Despre Cupru Min
"În ceea ce priveşte Cupru Min, textul arată o serie de confuzii. În mai 2006, guvernul condus  Tăriceanu aprobă strategia de restructurare şi atragere de investiţii la: Cupru Min, Moldo Min, Mininvest Deva . (…)Întrebaţi în moţiune dacă s-au luat în calcul şi alte forme de asociere. Cu siguranta da. În iunie 2007 autoritaţile au încheiat un contract de cooperare. Energo Mineral se angaja să investească 180 milioane de euro. Obligaţiile nu au fost respectate, nu s-au făcut investiţiile, nu s-au achitat datoriile şi a exploatat la maximum utilajele. Timp de doi ani, Energomineral a extras cupru fără investiţii, făcând un profit de 6 milioane euro pe an. În iunie 2009, Energomineral a denunţat contractul, rămânând cu datorii de 40 milioane lei. Cu acelaşi consorţiu, in iunie 2007 s-a încheiat un contract la Moldomin. S-a derulat la fel contractul, încheiat cu datorii de 50 de milioane de euro. Unii analişti au numit aceste contracte <o privatizare între prieteni>", a spus premierul.
Un solgan de la începutul anilor 90
Pentru că semnatarii moţiunii au acuzat Guvernul că înstrăinează resursele, premierul a spus că zăcământul de la Roşia Poieni nu a fost supus evaluării pentru că nu face obiectul vânzării şi nu poate fi vândut. "Atunci când achiziţionezi o autorizaţie sau un permis de pescuit, suma plătită nu e egală cu valoarea peştelui din baltă, pentru că nu îl poti pescui pe tot. Ni se pare ingrijorător faptul ca aţi ales să resuscitaţi un slogan anacronic de la începutul anilor ’90", a arătat Ungureanu.
Tăriceanu a majorat substanţial fondul de rezervă pentru primarii Puterii
Premierul a subliniat că nu se simte şantajabil, nici el, nici membrii Guvernului.
Ungureanu a susţinut că  fondurile destinate primarilor nu au fost alocate pe criterii politice de actualul Cabinet şi a acuzat în schimb fostul Guvern Tăriceanu că, în 2007-2008, că a majorat Fondul de rezervă de 22 ori, respectiv 593 ori pentru bani acordaţi primarilor Puterii.  "USL a ales politizarea şi interpretarea în această cheie a alocărilor decise de actualul guvern, acuzaţii pe care le resping", a arătat  Ungureanu.
CITIȚI ȘI: