Traian Băsescu a luat act de demisia lui Borbely și l-a numit pe MRU interimar la Mediu
- Departamentul Politic
- 5 aprilie 2012, 18:54
Președintele Traian Băsescu a semnat azi decretul prin care ia act de demisia lui Laszlo Borbely din fruntea ministerului Mediului, a anunțat președinția. Totodată, președintele a semnat și decretul de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu ca ministru interimar al Mediului.
Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu va conduce interimar ministerul Mediului, după demisia lui Laszlo Borbely, până când UDMR va desemna un înlocuitor. Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat azi, într-o emisiune la radioul public, că Laszlo Borbely a demisionat azi din Guvern după ce DNA a cerut urmărirea penală a ministrului UDMR. În context, şeful Guvernului a precizat că el va prelua interimatul funcţiei de ministru al Mediului, în absenţa altui nume care să fie propus.
'Vom vedea despre ce înlocuitor poate fi vorba. În absenţa unui alt nume, pe durata interimatului voi prelua portofoliul', a spus Ungureanu, la RRA.
El a afirmat că preşedintele României a primit deja scrisoarea de la premier referitoare la demisia lui Laszlo Borbely, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Ungureanu a mai spus că decizia lui Borbely de a demisiona este unilaterală, fiind un gest de demnitate, pentru ca suspiciunile de orice natură să nu planeze asupra mandatului ministerial.
'Mă bucur că în felul acesta un om care şi-a dovedit demnitatea pe tot parcursul activităţii sale guvernamentale îşi poate dovedi nevinovăţia şi, îl citez, în acelaşi timp 'evită ca suspiciuni de orice natură să planeze asupra prezenţei sale în Cabinet'. Nu mai este vorba de această situaţie acum', a mai arătat Mihai-Răzvan Ungureanu.
De asemenea, şeful Executivului a spus că îl cunoaşte de mult timp pe Borbely şi contează pe activitatea acestuia în continuare, ca parlamentar.
'Domnul ministru Borbely, pe care îl cunosc de foarte mult timp, a fost şi este un amic bun. (...) Domnul ministru Borbely a fost şi sunt convins că va fi în continuare un amic bun, un bun coleg de activitate politică, unul dintre membrii de vază ai UDMR. Eu, de partea Executivului, contez pe colaborarea domniei sale', a spus Ungureanu.
Şeful Executivului a afirmat că l-a apreciat pe Borbely foarte mult, dar a mărturisit că deocamdată nu a avut ocazia să fie în acelaşi Cabinet decât de două luni.
Ministrul Mediului şi Pădurilor va susţine, de la ora 15,00, o declaraţie de presă la sediul instituţiei.