Rămân activi doar medicii și vardiștii. Unii vindecă, alții veghează cu arma în mână aplicarea stării de urgență.

Pentru ca hibernarea să fie eficientă, ea trebuie să fie globală. Altminteri, se repetă cazul Chinei, care de câteva zile nu mai raportează infectări interne, însă plouă cu cazuri de import, de la persoane venite din străinătate.

Cât ar trebui să dureze această amorțeală tămăduitoare?

Potrivit unui studiu din 16 martie al cercetătorilor de la Imperial College din Londra, perioada ar trebui să se întindă pe durata a 18 luni, așadar până prin septembrie 2021, când se speră că va apărea (dacă va apărea!) un vaccin.

Pentru că – și aceasta este marea surpriză adusă de studiul britanic – din cauza globalizării, izolarea, cât de strictă, nu duce la  eradicarea infectărilor, ci doar la „aplatizarea curbei” contaminărilor.

Epidemia va continua să existe până ce va fi descoperit un vaccin sau până când vor fi infectate suficient de multe persoane pentru ca ceilalți să fie indirect protejați („imunitate gregară”).

Studiul citat este generos: el propune organizarea vieții umanității în runde alternative de hibernare (de câte două luni) și activitate (de câte o lună), și tot așa în continuare, până la vaccin sau până la calendele grecești.

„Nu ne vom mai întoarce la normalitate”, este titlul cutremurător al unui articol din MIT Technology Review, aparținându-i lui Gideon Lichfield, redactorul șef al publicației, pe marginea studiului britanic.

„Pentru a opri coronavirusul, spune el, trebuie să schimbăm radical aproape totul: cum muncim, cum ne manifestăm, cum socializăm, cum facem cumpărături, cum ne îngrijim sănătatea, cum ne educăm copiii, cum avem grijă de membrii familiei.”

Pe termen scurt, prezice tot el, vor fi multe pagube, mai ales pentru „întreprinderile care depind de persoane care se strâng în număr mare: restaurante, cafenele, baruri, discoteci, săli de fitness, hoteluri, teatre, cinematografe, muzee, centre comerciale, târguri, muzicieni și alți artiști, săli de sport și stadioane (și echipe sportive), săli de conferință (și organizatori de evenimente), companii de croazieră, companii aeriene, transporturi publice, școli și grădinițe private”.

Dificultăți mari vor întâmpina părinții – care trebuie să suplinească școlile închise, familiile – care trebuie să aibă grijă de persoanele vârstnice încercând în același timp să le ferească de virusul care pentru ele este cel mai periculos, persoanele confruntate cu mari fluctuații de venituri.

Ca în orice nenorocire, va exista și acum adaptare, prezice Lichfield.

Unele afaceri vor impune forme de distanțare fizică (săli de cinema, de teatru sau de lectură pline doar pe jumătate, rezervări obligatorii pentru anumite manifestări).

Va apărea o economie a izolării (shut-in economy) care va duce la o „explozie de noi servicii”, de sesiuni online de toate felurile și de vânzări la domiciliu.

Însă, pe termen mai lung, consecințele vor fi și mai profunde. Pentru că, NU, descoperirea vaccinului sau stingerea de la sine a epidemiei NU vor însemna revenirea la normalitate, profețește Lichfield. Chiar și după dispariția sa, COVID-19 va continua să macheze dramatic viața umanității. Societatea viitorului va fi după chipul și asemănarea hâdă a Coronavirusului.

„Estimez că ne vom restabili capacitatea de a socializa în toată siguranța, dezvoltând metode mai sofisticate de a-i identifica pe cei care reprezintă sau nu un risc sanitar și discriminându-i – legal – pe cei dintâi.”

Tabloul imaginat de Lichfield pare desprins din cele mai sinistre coșmaruri distopice:

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE