Un nou vaccin anticancer

Un nou vaccin anticancer

Un tratament care imunizează contra cancerului renal şi de colon se află în ultima fază de cercetare şi ar putea fi disponibil în 2010.

Cercetătorii britanici şi francezi sunt pe punctul de a dezvolta un vaccin capabil să stimuleze sistemul imunitar şi să lupte împotriva celulelor canceroase din rinichi, colon şi rect. Vaccinul terapeutic ar putea fi disponibil din 2010, au anunţat joi reprezentanţii companiei Sanofi-Aventis la simpozionul privind cercetarea în domeniul oncologic „Target Cancer“, desfăşurat la Paris.   Tot din 2010 ar mai putea fi lansate pe piaţă alte tratamente pentru cancerul ovarian, pulmonar, de pancreas şi prostată, ca şi pentru tratarea tumorilor solide din organe.

Ajută sistemul imunitar să recunoască celulele canceroase

TroVax este considerat un vaccin pentru că acţionează prin activarea sistemului imunitar. Spre deosebire de tratamentele utilizate în prezent, vaccinul terapeutic TroVax ajută sistemul imunitar să identifice şi să omoare celulele canceroase.

„În 2006, laboratorul Oxford Bio Medica a trecut în faza a treia de cercetare a TroVax pentru cancerul renal“, a declarat Natalie Le Bail, vicepreşedinte la divizia Oncologie clinică şi studii clinice internaţionale din cadrul companiei Sanofi-Aventis, în cadrul aceluiaşi simpozion. Peste 1.000 de pacienţi din toată lumea sunt incluşi în această ultimă etapă a studiului. Tot în această etapă de dezvoltare se găsesc alte două medicamente care opresc vascularizarea cu sânge a tumorilor, oprindu-le astfel dezvoltarea. Este vorba despre Aflibercept, conceput pentru tratamentul cancerului ovarian, pancreatic, pulmonar, de prostată şi colorectal, precum şi despre AVE8062, care ar putea opri evoluţia tumorilor solide, precum sarcoamele. 11 milioane de cazuri noi de cancer pe an

Aproape 11 milioane de persoane din toată lumea sunt diagnosticate cu cancer în fiecare an. Cele mai frecvente sunt cancerele de plămâni (1,35 milioane de cazuri pe an), cele de sân (1,15 milioane) şi colorectale (circa un milion). Cancerul este una dintre principalele cauze de mortalitate în lume. În 2007, au murit 7,9 milioane de persoane din cauza acestei boli. Cele mai multe decese sunt provocate de cancerul la plămâni, stomac şi ficat. În Europa, au murit 1.711.000 de persoane din cauza cancerului.

Peste 340.800 dintre acestea au murit din cauza cancerului pulmonar, iar alte 203.000 au murit de cancer colorectal. Cel de stomac afectează de obicei persoanele mai în vârstă de 55 de ani, dar afecţiunea poate apărea şi la persoane mai tinere.   În 2004, în Europa au murit aproape 140.000 de oameni din cauza cancerului la stomac. Cel de prostată ocupă locul cinci în privinţa frecvenţei la nivel mondial. La bărbaţii de 50 de ani, acest tip de cancer este a doua cauză de deces.

Ne puteți urmări și pe Google News