Un episod mai puțin cunoscut din trecutul lui Ion Iliescu, prezentat de istoricul Lavinia Betea
- Raluca Dan
- 25 octombrie 2025, 12:33
Ion Iliescu. Sursa foto: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com
Istoricul Lavinia Betea a discutat despre implicarea fostului președinte într-o manifestație studențească spontană din 1968, iar loialitatea sa față de ideologia comunistă a contribuit la reprimarea acestuia. „Prețul cel mai scump l-au plătit o serie de tineri studenți care au fost exmatriculați”, a spus aceasta, la „Ion Iliescu – Istoria neștiută”, realizat de Gândul și Descoperă.
Ion Iliescu și rolul său într-un episod puțin cunoscut din trecut
Lavinia Betea a vorbit despre implicarea lui Iliescu într-un episod mai puțin cunoscut din trecutul său, arătând că, deși acesta s-a prezentat mereu ca un adversar al lui Nicolae Ceaușescu, a rămas fidel ideologiei comuniste.
Istoricul a povestit că a primit recent de la Aurel Cojocaru, fost student al Politehnicii bucureștene stabilit în Canada, un volum de amintiri colective ale foștilor colegi, care include și relatarea unei manifestații studențești spontane din ajunul Crăciunului 1968.
Potrivit mărturiilor incluse în volum, inițiativa le-a aparținut unor studenți, printre care Marcu Gușe, Tomescu Sergiu și Buricea Mihai. Aceștia au început să meargă prin căminele din zona Regie, reușind treptat să adune mii de participanți, iar acțiunea lor a ajuns să vizeze chiar sediul Comitetului Central al PCR.
„Unul dintre ei povestește: Manifestația studențească din ajunul Crăciunului din 1968 a fost una dintre puținele mișcări spontane ale tineretului din România în perioada comunistă, parcursă integral de generația noastră. Era al treilea an de la preluarea șefiei naționale de către Ceaușescu. (...) După câteva beri, atmosfera s-a încălzit și am început să cântăm și să colindăm. Au venit la cămin și încep să colinde între cămine. Hai să colindăm fetele de la căminele de Medicină și ASE, care erau aproape de Bătărețu. N-a trecut o jumătate de ceas, băieții au început să se adune într-un râu viu care în următoarele ore s-a transformat într-un fluviu de mii și apoi zeci de mii de oameni. Obiectivul: colindarea căminelor studențești din Regie, Grozăvești și Universitate. Pe parcurs au apărut și alte inițiative (…)”, a povestit aceasta, la „Ion Iliescu – Istoria neștiută”.
Aproximativ 150 de persoane au fost arestate
Ea a precizat că, după manifestație, forțele de ordine au intervenit, iar aproximativ 150 de persoane au fost arestate. Mulți dintre studenți au fost exmatriculați sau trimiși temporar să muncească în mină.
„Prețul cel mai scump l-au plătit o serie de tineri studenți care au fost exmatriculați, unii fiind trimiși temporar să lucreze în mină. La aceste adunări (n.r. – pe facultate) sunt studenți foarte curajoși care spun că ar vrea și ei să petreacă Sărbătorile în spirit tradițional. Atunci s-a decis, știe fostul student, să includă vacanța de iarnă să includă în vacanța de iarnă a studenților și elevilor și Crăciunul și Anul Nou”, a mai povestit aceasta.
Reacția lui Iliescu după manifestație
În acel moment, Iliescu, care era lider al UTC, a convocat conducerea organizației și a criticat ceea ce stenogramele vremii descriau drept „golănemia studențească”. În urma discuțiilor, s-a hotărât înlocuirea conducerii redacțiilor „Scânteia Tineretului” și „Amfiteatrului”, considerate vinovate pentru lipsa unei educații politice în rândul tinerilor.
„Dar în ziua de Crăciun, Ion Iliescu convoacă conducerea UTC-ului. Și înfierează, avem stenograma, cu mânie proletară golănimea studențească, acesta e termenul din stenogramă, care pornise – tot ghilimele – de la un așa-zis colind. Ce decide șeful UTC-ului? Schimbarea conducerii redacțiilor Scânteia Tineretului și Amfiteatrului. S-a comportat ca un dezident? S-a comportat exemplar în linia partidului și în toate celelalte manifestări”, a mai spus ea.