Evenimentul Zilei > Actualitate > Ultimul dac are 84 de ani
Ultimul dac are 84 de ani

Ultimul dac are 84 de ani

Petru Iosif trăieşte într-un sat din Munţii Orăştiei.

Cuşma-i neagră de lână îi stă bine pe creştet, acoperindu-i o parte din părul alb. Cămaşa brodată simplu, cu negru pe la margini, cojocul din piele de oaie şi iţarii din lână groasă îi întregesc imaginea izbitor de asemănătoare cu cea a unui supus al lui Decebal. Doar cizmele de cauciuc din picioare şi umbrela albastră de care nu se desparte – pentru că o singură dată a uitat-o acasă şi atunci a plouat – îl aduc în zilele noastre pe Petru Iosif, un bătrânel de 84 de ani din Purcăreţi, un sat din Munţii Orăştiei.

Octogenarul este unul dintre cei mai bătrâni localnici ai acestor munţi care adăpostesc şi azi ruinele celor mai importante cetăţi dacice. Cei de-un neam cu el spun că aşa s-au obişnuit cu portul lor, încât le vine greu acum să mai schimbe „laibărul“ şi iţarii de lână pe cojoacele şi pantalonii de la oraş.

O viaţă simplă

Moş Petre n-a prea dat el pe la şcoală. Pe vremea-n care era el mic, abia dacă se construia şi biserica din Purcăreţi. Păstoritul vacilor şi-n special al oilor i-au ocupat mai tot timpul. Ca tot omul, el s-a însurat şi acum are nu mai puţin de şapte copii şi opt nepoţi. Trei băieţi şi o fată îi sunt deja plecaţi la muncă în Spania de ani buni. Alte două fete îi sunt măritate. Mai are acasă doi băieţi care, împreună cu mama lor, se ocupă de gospodărie. Aşa că „ăl bătrân“ e scutit de muncile grele de la munte.

De fapt, pe-acasă dă destul de rar, pentru că, mărturiseşte el, se tot ceartă ba cu nevasta, ba cu feciorii lui. Decât să-şi amărască sufletul cu fel şi fel de răutăţi, mai bine stă câte-o zi, două la Mănăstirea Cioara sau o zi, două la Mănăstirea din Strungari. Bătrânul este mai mult decât evlavios. Se consideră un fel de lider spiritual al celor care-l înconjoară şi este convins că aşa va rămâne şi după ce va trece pe cealaltă lume. „Io aşa sper, c-o s-ajung în Rai. Şi mai sper că şi acolo-i ca aici. Cine-i un mic şăf aici, să fie un mic şăf şi-acolo. Nu aşa ar fi normal?“, sporovăieşte bătrânul.

Mândru tare de înfăţişare

Bătrânul râde şi glumeşte mai tot timpul. La cei 84 de ani ai săi nu prea are motive să fie trist pentru că a trăit, în munţii lui, ca într-un colţ de Rai. „Am pus o singură dată gura pe-o ţigară. Dup-aia am tuşit o jumătate de zi încontinuu ş-apoi nu mi-o mai trebuit veac. Cu vinarsul mă împăcam mai bine, da’ acuma de mult n-am mai beut, că am şi io o vârstă“, povesteşte moş Petru. Când era mai tânăr şi mergea pe la târguri, prin Orăştie ori Cugir, sau pe la nedeile ciobăneşti din Munţii Şureanu, toată lumea-l ştia drept „dacul din Purcăreţi“ şi se mândrea tare cu titulatura asta.

Prins „la poveşti“ după slujbă, în curtea bisericii, moş Petre sporovăieşte, în proverbe, despre supărările şi bucuriile lui. „Părul îmi creşte, dar barba mi-i cam rară. Îs necăjit un pic din cauza asta, dar, ce să-i faci… săracă lume cu soare, faină eşti, da’ trecătoare“. Tot cu un proverb glumeţ răspunde Petre Iosif şi atunci când vine vorba de idilele lui din tinereţe. După ce se ruşinează la auzul unei asemenea întrebări, prinde curaj şi zice: „De ruşinea fetelor, mă iubeam cu mama lor“.

Şi prietenul lui, Ion Mihu, la 82 de ani, e îmbrăcat la fel, ca un dac, pentru slujbă. Barba-i lipseşte însă, dar aşa, omul arată cu 30 de ani mai tânăr. Cum stau ei doi la poveşti, aşa, mici, dar aprigi cum sunt, în straiele lor moştenite de la daci, nu-ţi e deloc greu să-ţi imaginezi vremurile în care oamenii din întregul Masiv Şureanu erau îmbrăcaţi astfel.

BISERICOS

De 50 de ani, cantor principal

Dacul din Purcăreţi a fost atras de cele bisericeşti încă de acum 50 de ani. N-a avut însă noroc de o familie mai înstărită care să-l trimită la Seminarul de Teologie, aşa că s-a făcut cantor. Pe peretele casei parohiale din sat, la „panoul de onoare“, stă o fotografie de-a lui Petru Iosif alături de preoţi de seamă ai zonei (foto).

Încă din 1960 a devenit „cantor principal“ la biserica din sat, iar acum îşi petrece mai tot timpul plimbându-se de la o biserică la alta, de la o mănăstire la alta. Într-un fel este norocos pentru că la două ore de mers pe jos de Purcăreţi sunt două mănăstiri. Petru Iosif însă nu mai e la fel de sprinten ca pe vremuri, aşa că, uneori, pleacă cu o seară înainte spre mănăstire, ca să fie sigur că nu întârzie la slujba de a doua zi dimineaţa.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News