Concertul de adio al trupei Westlife va fi proiectat în cinematografe

Concertul de adio al trupei Westlife va fi proiectat în cinematografe

Ultimul show al trupei irlandeze Westlife, ce va avea loc în luna iunie, pe un stadion din Dublin, va fi proiectat în 200 de cinematografe din mai multe ţări.

După 14 ani de carieră şi după ce, în luna octombrie a anului trecut, membrii trupei şi-au anunţat despărţirea, vor susţine un concert de adio pe 23 iunie. Evenimentul va fi proiectat live în cinematografe din nouă ţări, printre care Anglia, Belgia, Danemarca, Estonia, Norvegia şi Irlanda. Membrii formaţiei sunt în negocieri pentru proiecţii şi în Australia şi Africa de Sud. "Este posibil ca acea noapte să fie una emoţională şi ne aşteptăm să avem lacrimi în ochi la aproape fiecare piesă. Faptul că show-ul va putea fi văzut de fanii noştri în cinematografele din lume face ca entuziasmul să fie şi mai mare", au declarat membrii trupei Westlife într-un comunicat de presă. Biletele pentru concertul din 23 iunie s-au epuizat în câteva minute, iar organizatorii se gândesc să programeze încă un show cu o zi înainte. De-a lungul carierei, trupa a lansat 14 hit-uri, printre care "Flying Without Wings" şi a vândut peste 44 milioane de discuri în întreaga lume. Sursa: BBC

Ne puteți urmări și pe Google News