Ultimele iluzii ale „Epocii de Aur”. Bani mai mulți pentru studenți și „măsuri ferme” pentru magazinele goale. 6 Decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului

Așa arătau magazinele. Doar în reclame. sursa: Facebook

Epoca de Aur - Epocă a Marilor Împliniri. Cu doar 16 zile înainte de căderea regimului comunist, ziua de 6 decembrie 1989 surprindea o Românie ruptă în două realități paralele. Pe de o parte, Nicolae Ceaușescu semna decrete populiste, încercând să cumpere loialitatea tinerilor prin măriri de burse.

Pe de altă parte, în ședințele PCR de la sectoare, activiștii de partid căutau vinovați pentru cozile interminabile și rafturile goale, dând vina pe vânzători și pe lipsa de „control”, și nu pe falimentul economic al țării.

Documentele oficiale ale zilei, păstrate în arhivele presei de partid, oferă o radiografie perfectă a disperării unui regim aflat în moarte clinică.

Mita electorală pentru studenți

Într-o încercare târzie de a potoli nemulțumirea socială, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România emitea un Decret semnat de Nicolae Ceaușescu, prin care se anunța o majorare a burselor.

Limbajul de lemn al decretului prezenta măsura ca pe o "nouă și elocventă expresie a grijii și preocupării permanente a conducerii partidului". În realitate, majorarea de 10% era o măsură menită să țină sub control mediul universitar, unul dintre cele mai volatile segmente ale populației.

Conform articolului 1 al decretului, bursele intrau în vigoare retroactiv, de la 1 decembrie 1989. Sumele vehiculate erau:

Pentru studenți: între 685 și 880 lei lunar.

Pentru elevi: între 645 și 765 lei.

Pentru școlile profesionale: până la 845 lei.

Mai mult, decretul introducea o prevedere populistă specifică ideologiei comuniste: studenții care erau “fii de muncitori și țărani cooperatori” primeau bursă integrală indiferent de veniturile părinților, o măsură menită să întărească baza socială a partidului – clasa muncitoare – în detrimentul intelectualității.

Realitatea din stradă: „Nu avem pește la Delta Dunării”

În timp ce la „Centru” se împărțeau bani scriptici, la nivelul sectoarelor Capitalei se desfășurau ședințe tensionate despre lipsa acută de alimente. Sub titlul “Măsuri ferme pentru îmbunătățirea continuă a aprovizionării populației”, presa relata dezbaterile din consiliile populare, care recunoșteau, indirect, dezastrul. Adică foametea programată.

Tovarășul Anghel Preda, maistru la Întreprinderea de Mecanică Fină din sectorul 2, membru al Comisiei municipale de îndrumare a activităţii de control al oamenilor muncii, cerea “controlul oamenilor muncii” asupra magazinelor.

Tovarășul Anghel Preda: “Neajunsurile care s-au mai manifestat în repartizarea judicioasă a fondului de marfă, aprovizionarea preferenţială a unor unităţi în detrimentul altora, în ultimă instanţă al cumpărătorilor, proasta gospodărire a produselor, deprecierea unor mărfuri din cauza neglijenţei, nerespectarea regulilor de igienă, comportamentul necivilizat al unor lucrători — toate acestea trebuie să constituie un constant obiect de intervenție a noastră, a controlului oamenilor muncii, datori,în propriul nostru interes, să nu ne limităm la simple constatări, ci să impunem conducerilor întreprinderilor comerciale să-și facă pe deplin datoria, să exercite ele, în primul rând — un control, intern intransigent”.

Retorica maistrului capabil să se exprime într-o frază de 7 rânduri, era clară: nu Ceaușescu era de vină că nu sunt mărfuri, ci vânzătorii care le ascund sau le distribuie preferențial.

Exemple absurde

Reportajul menționează disfuncționalități concrete, care astăzi par absurde, dar atunci erau sursa unor drame zilnice:

Magazinul „Delta Dunării” (I.C.S. Comaliment), specializat în pește, nu avea pește.

Piața din strada Ceaikovski nu era aprovizionată, deși în apropiere se afla un nou complex agroindustrial.

Unități alimentare de pe străzile Glinka, Șos. Olteniței și Calea Victoriei erau criticate pentru că "nu se preocupă de prezentarea adecvată a produselor", un eufemism pentru faptul că vindeau marfă depreciată sau puțină.

Căutarea vinovaților: Igiena și „comportamentul necivilizat”

Pentru a devia atenția de la lipsurile sistemice, activiștii de partid se concentrau pe detalii administrative. Se vorbea despre "nerespectarea regulilor de igienă" la I.A.P.L. Cotroceni sau în laboratoarele de cofetărie, unde activitatea era suspendată pentru „igienizare”. O ironie amară într-o perioadă în care detergenții și apa caldă erau un lux.

Cetățenii „indignați”, precum Valeria Vasilescu (președinta unui comitet de cetățeni), erau citați cerând o “cotitură hotărâtă” și “exigență maximă”. Soluția propusă de regim pentru foamete nu era producția, ci controlul: “exercitarea riguroasă a controlului pe întreaga filieră producători-furnizori-beneficiari”.

Ziua de 6 decembrie 1989 rămâne o pagină de istorie care ilustrează perfect schizofrenia finalului de regim. Pe hârtie, studenții primeau mai mulți bani. În realitate, banii nu aveau valoare, pentru că magazinele controlate „intransigent” de oamenii muncii erau goale. Doar câteva zile mai târziu, aceiași studenți cărora li se promiteau burse mărite aveau să iasă în stradă, nu pentru 80 de lei în plus, ci pentru libertate.

Programul TV. Două ore de „bunăstare” în frigul din apartamente

Seara zilei de 6 decembrie nu oferea nicio evadare din realitatea cenușie, nici măcar prin intermediul micului ecran. Programul Televiziunii Române, redus la doar câteva ore de emisie (de la 19:00 la 22:00), funcționa ca un mecanism perfect de abuz psihologic, proiectând o lume fictivă, diametral opusă celei din casele românilor.

În timp ce caloriferele erau reci, la ora 19:00, Telejurnalul își deschidea emisia cu lozinci triumfaliste despre „înfăptuirea hotărârilor marelui forum al comuniștilor”, ignorând total lipsurile materiale.

Cea mai crudă ironie a grilei de programe se consuma la ora 20:35, când documentarul „Agricultura — programe prioritare” rula pe ecrane. În timp ce televiziunea prezenta recolte record și silozuri pline, telespectatorii care priveau emisiunea aveau, cel mai probabil, frigiderele goale, după ce în timpul zilei activiștii de partid dezbăteau în ședințe de ce nu se găsește pește sau legume în piețe.

Final apoteotic: România anului 2000

Seara continua sub semnul cultului personalității. La ora 21:15, programul „Generația Epocii Nicolae Ceaușescu” promitea că „România anului 2000” va fi un loc al bunăstării și fericirii. Era promisiunea unui viitor luminos, făcută unui popor care trăia în întuneric la propriu și la figurat.

Programul se încheia brusc, înainte de ora 22:00, cu un nou Telejurnal, lăsând milioanele de români în liniștea apăsătoare a unei ierni care părea că nu se mai termină. Nimeni nu bănuia că „România anului 2000” avea să înceapă, de fapt, peste doar două săptămâni, în stradă.

Afară erau temperaturi cuprinse între -4 și +6 grade, iar minimele termice nocturne între -15 și -5 grade.

Frig, mizerie și foame, asta era realitatea din familiile românilor după ce se închidea televizorul și se punea ziarul departe...