Istoria secreta
Ultima întâlnire, la Moscova. Ziua în care Ceaușescu a încercat să-l certe pe Gorbaciov pentru „trădarea socialismului”. 4 decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului
sursa: Agerpres
Din cuprinsul articolului
Pe 4 decembrie 1989, la ora 9:20 dimineața, Nicolae Ceaușescu decola de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Moscova. Atmosfera în delegația română era apăsătoare, iar liderul de la București era vizibil iritat.
Cu o zi înainte, la Malta, Mihail Gorbaciov și George Bush redesenaseră harta geopolitică a lumii, pecetluind practic soarta regimurilor comuniste conservatoare din Est. Gorbaciov îi scrisese lui Ceaușescu încă din 23 noiembrie, avertizându-l ca un „frate mai mare” să înceteze criticile la adresa pactului Ribbentrop-Molotov și a reformelor din țările prietene, argumentând că acestea deschid „cutia Pandorei” și fac jocul imperialismului.
Ceaușescu, însă, trăia într-o realitate paralelă, convins că în spatele mișcărilor de reformă se află banii americani și trădarea valorilor socialiste. Plecase la Moscova nu pentru a asculta, ci pentru a cere socoteală.
Moscova, o vizită-fulger și o fotografie istorică
Vizita a fost una dintre cele mai scurte din istoria relațiilor bilaterale. Ceaușescu a stat la Moscova doar opt ore, întorcându-se la București în aceeași seară, la ora 23:00. Momentul a fost imortalizat într-o fotografie oficială care spune totul despre relația dintre cei doi: Ceaușescu privind pieziș, nesigur, în timp ce Gorbaciov îl scrutează cu o privire aspră, oficială.
Deși pretextul reuniunii era informarea liderilor Pactului de la Varșovia despre discuțiile de la Malta, Ceaușescu a forțat o întâlnire bilaterală, la care au participat și premierii Constantin Dăscălescu și Nikolai Rîjkov. Stenograma acestei discuții, păstrată în arhive, dezvăluie prăpastia uriașă dintre cei doi lideri.
Dialogul surzilor: „Forma în care se acționează pune în pericol socialismul”
Discuția a debutat cu felicitări protocolare reci legate de Congresul al XIV-lea al PCR, pe care Gorbaciov le-a expediat rapid pentru a trece la subiectele arzătoare. Ceaușescu a încercat să preia inițiativa, propunând crearea unui „grup de inițiativă” al partidelor comuniste pentru a discuta viitorul socialismului, o încercare transparentă de a coagula o opoziție față de reformele lui Gorbaciov.
Liderul sovietic a parat elegant, amintindu-i lui Ceaușescu de propria sa opoziție istorică față de astfel de reuniuni: „Pentru că tovarăşul Ceauşescu şi Berlinguer au fost împotrivă cândva”.
Tensiunea a explodat când Ceaușescu a abordat direct problema reformelor din țările vecine: „Suntem foarte preocupați de ce se întâmplă în câteva țări socialiste din Europa... forma în care se acționează pune foarte serios în pericol nu numai socialismul, ci şi existența partidelor comuniste... Dacă se lasă să se continue acest curs, se va ajunge la o situație foarte gravă.”
Gorbaciov i-a răspuns tăios, punând degetul pe rana deschisă a regimurilor conservatoare: „Cine a împiedicat Cehoslovacia şi Republica Democrată Germană... să înceapă la timp procesele lor de modernizare?... Dacă ar fi făcut acest lucru la timpul respectiv s‐ar fi desfăşurat cu totul altfel evenimentele de astăzi.”
Avertismentul economic și izolarea totală
Partea economică a discuției a fost la fel de dramatică. Premierul sovietic Rîjkov a anunțat sec că, începând cu 1991, CAER va trece la decontări în valută convertibilă și la prețuri mondiale, o lovitură devastatoare pentru economia planificată și autarhică a României.
„Trebuie să dăm posibilitatea ramurii energetice să câştige valută şi să facă investiții... Cât putem noi să le mai împingem înainte, cât putem să le împingem de la spate cu bastonul?”, a întrebat retoric Gorbaciov.
Ceaușescu a replicat defensiv, lăudându-se că România și-a plătit datoriile și că nu are nevoie de ajutor, ci de colaborare. „Până în 1984 nu am primit un litru de petrol din Uniunea Sovietică”, a ținut el să puncteze, într-un moment în care premierul Dăscălescu se plângea de reducerea livrărilor de gaze naturale cu 7 milioane de metri cubi pe zi.
Epilogul unei ere
Întâlnirea s-a încheiat fără nicio concluzie concretă, doar cu promisiunea vagă a unor viitoare discuții care nu aveau să mai aibă loc niciodată. În Memoriile sale, Gorbaciov nota despre acel moment: „Atunci m-am convins definitiv că Ceaușescu, pur și simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii”.
În timp ce Ceaușescu se întorcea la București, izolat și furios, Gorbaciov își continua discuțiile cu noii lideri reformatori, precum Petăr Mladenov al Bulgariei, planificând viitorul unei Europe fără dictatori. Pentru Nicolae Ceaușescu, ziua de 4 decembrie 1989 a fost ultima ieșire pe scena internațională, un ultim act ratat într-o piesă care se apropia vertiginos de finalul sângeros.
