Ceaușescu și ironia Istoriei. Concursul „Cea mai frumoasă vitrină”, era urmat de "Luna Cadourilor". 2 decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului.

Vitrina unui magazin alimentar, 1989. sursa: Facebook

Sâmbătă, 2 decembrie 1989. O zi mohorâtă de început de iarnă, cu ceață dimineața și temperaturi care abia urcau spre 5 grade Celsius. În timp ce Europa de Est clocotea după căderea Zidului Berlinului, România trăia într-o bulă de liniște aparentă, cimentată de propagandă.

Dar nu avea motive de liniște. Desfășurat pe 2 și 3 decembrie 1989, la bordul navelor ancorate în furtunoasa mare a Mediteranei, Summitul de la Malta dintre George H.W. Bush și Mihail Gorbaciov avea să se dovedească momentul simbolic al încheierii Războiului Rece și al ridicării Cortinei de Fier.

Iritat de veștile privind summitul de la Malta, Ceaușescu a reacționat imediat. I-a ordonat lui Constantin Olteanu, șeful secției externe a CC al PCR să îl cheme de urgență pe ambasadorul URSS pentru a-i transmite un avertisment clar către Gorbaciov: liderul sovietic nu avea nicio împuternicire să negocieze soarta țărilor socialiste cu președintele american, George Bush.

Regimul Ceaușescu se pregătea de Luna Cadourilor

De aceea poate că este interesant să vedem ce scria ziarul „Informația Bucureștiului”, din 2 decembrie 1989, principala sursă de știri locale a Capitalei. Oferea în acea zi o imagine suprarealistă a unei societăți care se pregătea de „Luna Cadourilor” și de planuri cincinale glorioase, complet inconștientă că se afla la doar trei săptămâni de prăbușirea sângeroasă a regimului.

Citind astăzi pagini din acea ediție, ne izbește contrastul violent dintre realitatea cenușie a străzii – dominată de lipsuri, frig și frică – și realitatea paralelă construită cu migală în paginile ziarului.

Iluzia abundenței. Concursul „Cea mai frumoasă vitrină”

Într-o țară în care cozile la alimente se formau cu noaptea în cap, „Informația Bucureștiului” deschidea ziua cu un reportaj entuziast despre estetică comercială. Direcția Generală Comercială organizase concursul „Cea mai frumoasă vitrină”, o competiție la care participaseră 160 de vitrinieri-decoratori din toată țara.

Textul ne vorbește despre „prezentarea cât mai atrăgătoare a diferitelor categorii de mărfuri”, o frază care astăzi pare o ironie amară. Câștigătorii „Marelui Premiu” au fost cei de la I.C.L. Universal pentru magazinul „Tineretului”, urmați de I.C.S. Comaliment pentru magazinul „Unic”. Se menționau premii pentru magazine cu nume exotice sau clasice – „Adonis”, „Adam”, „Cristal-Porțelan” sau magazinul „Titan” de la Bucur-Obor.

Articolul descrie vitrinele ca fiind „un eficient mijloc de înfrumusețare a străzii”. Și, într-adevăr, în decembrie 1989, vitrinele erau adesea singurele care mai păstrau o urmă de culoare, decorate cu vată pe post de zăpadă și conserve aranjate piramidal, în timp ce rafturile din spatele lor erau adesea goale.

Ironia supremă a articolului este finalul, care anunță noua temă de lucru pentru decoratori: „Luna cadourilor”. O lună a cadourilor într-o economie de penurie, unde portocalele erau un lux, iar carnea o raritate.

Ședința CPEx și cultul personalității

Dacă prima parte a ziarului încerca să simuleze normalitatea vieții cotidiene, restul paginilor era dominat de greutatea politică a regimului. Sub titluri uriașe, ziarul relata pe larg ședința Comitetului Politic Executiv (CPEx) al PCR, desfășurată cu o zi înainte, pe 1 decembrie.

Limbajul de lemn atinge aici paroxismul. Nicolae Ceaușescu primește, din nou, „un vibrant omagiu” pentru „contribuția sa esențială”. Textul este o înșiruire de laude standardizate despre „geniul” conducătorului care a fundamentat planurile de dezvoltare. Într-un gest de consolidare a puterii dinastice, Elena Ceaușescu este reconfirmată în Biroul Permanent al CPEx, alături de fidelii Emil Bobu, Manea Mănescu și Constantin Dăscălescu.

Directivele economice din ședință explică suferința populației

Se cerea imperativ „înfăptuirea în întregime a exportului”, prioritatea absolută a regimului pentru a plăti datoria externă, deja achitată și a acumula valută. „Vămuirea și livrarea întregului fond de marfă prevăzut în contracte” însemna, în traducere liberă, că tot ce se producea de calitate pleca peste graniță, lăsând românii să supraviețuiască cu resturi.

Se discuta despre „lichidarea stocurilor supranormative” și „rentabilitate”, termeni economici care sunau sec într-o țară înfrigurată. Mai mult, se trasau deja planurile pentru anul 1990 și cincinalul 1991-1995, proiectând o eternitate a regimului Ceaușescu, care în realitate mai avea de trăit doar 23 de zile.

„Mita” electorală pentru tineret

Interesant este un detaliu strecurat în deciziile CPEx, care trădează o ușoară panică sau o încercare de a cumpăra liniștea socială. Nicolae Ceaușescu propune și obține aprobarea pentru „majorarea cu 10% a tuturor burselor studenților și elevilor”. Mai mult, se decide ca toți studenții, fii de muncitori și țărani cooperatori, să primească burse indiferent de veniturile părinților.

Această măsură populistă, venită într-un moment critic, arată că regimul simțea o presiune latentă, în special din partea tinerilor, categoria socială cea mai conectată la schimbările din Europa. Istoria avea să demonstreze curând că o majorare de 10% a bursei nu putea compensa lipsa libertății; studenții aveau să fie motorul Revoluției din Timișoara și București.

Programul TV de două ore

Pentru omul de rând, ziua de sâmbătă, 2 decembrie, se încheia în fața televizorului, dacă avea curent electric. Programul TV, prezentat în ziar, era o mostră de austeritate informațională și divertisment controlat. Emisia începea la ora 13:00 cu „Telex” și se închidea la 15:00, reluându-se seara la 19:00 cu „Telejurnalul”.

Între știrile despre „mărețele realizări”, românii puteau urmări programul „E scris pe tricolor unire - Versuri patriotice, revoluționare” sau spectacolul folcloric „Baladă pentru acest pământ”. Singura evadare era promisă la ora 20:50, prin filmul artistic „Și asta va trece”, o producție iugoslavă în premieră TV. Titlul filmului pare astăzi o premoniție ironică a soartei dictatorului.

Așa arăta ziua de 2 decembrie 1989 în „Informația Bucureștiului”: o lume de hârtie în care vitrinele străluceau, planurile se îndeplineau înainte de termen, iar Conducătorul era iubit unanim. Afară însă, ceața se lăsa peste un oraș care aștepta, în tăcere, scânteia.