Un eveniment istoric tragic, intr-un film care a fost nominalizat anul acesta la Globul de Aur: "Bobby".
In noaptea de 4 iunie 1968, America a cunoscut unul dintre episoadele cele mai tragice ale istoriei sale: asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, unul dintre cei doi frati mai mici ai presedintelui John F. Kennedy. Figura charismatica a democratilor si candidat pentru Casa Alba, Bobby a insuflat un spirit nou in politica americana si a castigat milioane de simpatizanti care aspirau la valorile pacii si echitatii sociale.
Regizorul Emilio Estevez a fost fascinat ani de-a randul de subiectul filmului, care isi gaseste corespondente si in istoria foarte recenta. Paralela Vietnam/Irak este evidenta, chiar daca intre cele doua perioade exista decalaje uriase: pe de o parte, societatea actuala saturata de discursurile si actiunile politicienilor si, pe de alta, imaginea unei epoci in care orice schimbare in bine parea posibila si in care oamenii isi puneau increzatori sperantele intr-un singur om.
Nu intamplator, in scena finala se va regasi unul dintre cele mai emotionante discursuri ale lui Robert F. Kennedy, o pledoarie pentru pace, respectarea justitiei si a drepturilor omului.
Oamenii din jurul lui Robert F. Kennedy
Asasinatul s-a petrecut in bucataria Hotelului Ambasador din Los Angeles, unde se aflau incartiruiti Kennedy si stafful sau de campanie electorala. Regizorul Estevez, el insusi actor, a adunat o distributie cu nume impresionante pentru cei 22 de ocupanti ai cladirii, deveniti martori ai evenimentului consemnat istoric.
John Casey (Anthony Hopkins) si Nelson (Harry Belafonte) sunt patronii Hotelului Ambasador. Unul dintre finantatorii campaniei lui Kennedy este Jack, interpretat de Martin Sheen, a carui sotie, Samantha, este Helen Hunt. Paul (William H. Macy) intra in pielea managerului hotelului, in timp ce sotia lui, Miriam (Sharon Stone), conduce salonul de frumusete din incinta hotelului.
Elijah Wood, alias Frodo din „Stapanul inelelor”, si-a facut loc in distributia de exceptie cu partitura unui tanar inspaimantat de perspectiva inrolarii pentru Vietnam si care se arunca intr-un mariaj menit sa il scape de razboi. Sotia lui: Lindsay Lohan.
Timmons (Christian Slater) se ocupa de restaurant si nu face niciun secret din antipatia lui fata de afro si latino-americani. Miguel (Jacob Vargas) si Jose (Freddy Rodriguez) sunt doi dintre acestia. Furia lor la adresa acceselor rasiste este tinuta in frau cu blandete si sfaturi de mai varstnicul Robinson (Laurence Fishburne).
Virginia Fallon (Demi Moore) canta in barul hotelului si are probleme serioase cu alcoolul. Emilio Estevez a ales sa joace el insusi rolul sotului si managerului Virginiei, situatie bizara avand in vedere ca cei doi au fost logoditi in realitate.
7 ani
Implicat suta la suta
Sapte ani i-a luat lui Emilio Estevez sa realizeze filmul. El este si semnatarul scenariului scris in conformitate cu marturiile a 22 de persoane prezente in acea zi fatidica in jurul senatorului. Dupa cum declara in noiembrie anul trecut la „Tonight Show with Jay Leno”, Estevez a contribuit din plin cu bani din buzunarul propriu, nevoit fiind sa isi vanda obiecte de arta valoroase pentru a completa suma necesara producerii filmului.