UE vrea să introducă un sistem electronic de înregistrare a cetățenilor care călătoresc fără vize! Dar nu oricum, plătim 5 euro taxa ca să ne "inventarieze" online
- Antonia Hendrik
- 5 decembrie 2016, 10:42
Milioane de turiști și oameni de afaceri care doresc să viziteze Europa vor trebui să plătească o taxă de 5 euro pentru a se înregistra online în avans dacă planul UE privind înăsprirea controalelor în cazul cetățenilor străini care nu au nevoie de viză pentru a călători în UE va fi aprobat, relatează Reuters.
Sistemul, care urmează să primească miercuri aprobarea Comisiei Europene, prevede o verificare în diferite baze de date ale blocului comunitar a documentelor de identitate și a detaliilor legate de reședință ale persoanelor care doresc să călătorească în Uniunea Europeană.
Sistemul va fi aplicat în cazul cetățenilor din circa 60 de țări care pot vizita zona Schengen pentru călătorii de scurtă durată fără viză, inclusiv americani, japonezi și — în funcție de negocierile Londrei pentru ieșirea din UE — britanici.
Valoarea proiectului, care urmează să fie trimis spre aprobare guvernelor europene și Parlamentului European, este estimat la circa 200 de milioane de euro, iar costurile anuale se vor ridica la 85 de milioane de euro, titrează unimedia.info.
Sistemul ar elimina de asemenea preocupările exprimate de state din Uniunea Europenă în legătură cu planurile de extindere în următorii ani a ridicării obligativității vizelor în cazul Turciei și Ucrainei și s-ar aplica imediat cetățenilor din statele din Balcani din afara UE, precum Albania și Serbia.