UE dă liber la banii SAPARD

UE dă liber la banii SAPARD

Comisia Europeană (CE) a deblocat fonduri SAPARD în valoare de 171 de milioane de euro destinate României, a anunţat ministrul agriculturii, Ilie Sârbu.

Autorităţile au oprit, în vara anului trecut, plăţile realizate prin programul SAPARD, în urma deciziei CE de a stopa decontarea cheltuielilor după ce a depistat deficienţe la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), care gestionează plăţile.

CE a cerut României să rezolve problemele prin implementarea unui plan de acţiuni, reluarea decontării cheltuielilor fiind luată în considerare numai după confirmarea din partea unui auditor independent că deficienţele au fost soluţionate.

Recent, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a dat publicităţii raportul pe 2008, în care se menţiona că la finele anului trecut avea deschise 23 de anchete în Bulgaria şi 5 în România, pentru cazuri de fraude şi nereguli în gestionarea fondurilor SAPARD, cu un prejudiciu total care poate depăşi 80 de milioane euro.

Anunţul ministrului a venit ca replică la reproşurile agriculturilor maramureşeni, după ce aceştia s-au plâns că „fondurile UE ajung doar la şmecherii care se plimbă cu jeepuri”. Însă demnitarul i-a asigurat că o parte din problemele lor se vor rezolvă odată cu deblocarea fondurilor SAPARD.

Ne puteți urmări și pe Google News