UDMR: 16 ani, vârsta matură pentru vot

UDMR: 16 ani, vârsta matură pentru vot

În plină campanie electorală, UDMR consideră că vârsta minimă de vot ar putea fi redusă de la 18 la 16 ani, iar cea pentru candidatura la funcţiile din administraţie de la 21 la 20 de ani. Preşedintele executiv al Uniunii, Kelemen Hunor, propune ca ambele iniţiative să fie dezbătute public în perioada campaniei, potrivit Mediafax.

"Vom discuta cu tinerii şi vom oferi câteva propuneri spre dezbatere publică. Vom iniţia o dezbatere publică în ceea ce priveşte reducerea vârstei minime pentru vot, de la 18 la 16 ani. În urma dezbaterii publice vom vedea dacă această iniţiativă va avea susţinere, iar dacă va avea, vom iniţia un proiect de lege privind modificarea vârstei minime", a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, Kelemen Hunor, candidatul UDMR în colegiul 2 Deputaţi din judeţul Harghita.

Acesta consideră că modificarea este oportună deoarece tinerii de 16 ani sunt "oameni maturi, serioşi şi dacă ei vor vota, o vor face pentru viitorul lor".

"După un ciclu electoral, ei vor avea 20 de ani, unii dintre ei termină facultatea sau vor fi în ani terminali şi este bine să aibă orice om la vârsta de 16 ani posibilitatea de a merge la vot", a spus preşedintele executiv al UDMR.

A doua propunere a UDMR, care va fi supusă dezbaterii publice, este reducerea limitei de vârstă de la 21 la 20 de ani pentru candidatura la structurile administraţiei publice locale.

"Credem că vârsta poate fi coborâtă cu un an. Am observat în secuime, în Bihor, în Satu Mare, un apetit din partea tinerilor de a participa la viaţa publică. Credem că ar fi binevenită o astfel de modificare a legislaţiei, fiindcă un om la 20 de ani a terminat şcoala, facultatea sau este în ani terminali şi poate participa la activităţile comunităţii locale ca şi consilier local sau consiliul judeţean", a spus Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, pe listele UDMR la alegerile locale din acest an au fost foarte mulţi tineri de 24-26 de ani.

Preşedintele executiv al UDMR a participat, tot astăzi, şi la lansarea autobuzului campaniei de informare a uniunii intitulată "Votarea e beton", care are scopul de a creşte participarea la vot în rândul tinerilor.

Ne puteți urmări și pe Google News