Ucraina şi Georgia au primit doar o promisiune frumoasă
- Adam Popescu
- 4 aprilie 2008, 03:00
NATO nu a deschis la Bucureşti uşa pentru Ucraina şi Georgia, oferindu- le doar promisiunea unei viitoare aderări, la o dată care rămâne incertă.
Pe fondul puternicei opoziţii manifestate de Federaţia Rusă, liderii NATO nu au reuşit să ajungă ieri la consensul necesar pentru a invita Kievul şi Tbilisi să semneze Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP), primul pas oficial către integrarea efectivă. În loc de aceasta, cele două state din flancul sudic al Rusiei - pe care Moscova le consideră a se afla în sfera ei de influenţă - au primit numai un angajament că, în viitor, vor deveni membre ale Alianţei.
Dorinţa preşedintelui american George W. Bush, a României şi a celorlalte state din estul Europei nu a fost suficientă pentru ca Ucraina şi Georgia să primească MAP. Germania, Franţa, şi alte state din Occident s-au opus. „MAP reprezintă următorul pas pentru Ucraina şi Georgia. Statele membre au spus clar că susţin demersurile acestor state pentru acordarea MAP“, a declarat secretarul general al NATO Jaap de Hoop Scheffer, încercând să îndulcească decizia aliaţilor, care în acelaşi scop au promis să reanalizeze situaţia celor două ţări în luna decembrie a acestui an. Surse prezente la Consiliul Nord- Atlantic (CNA - cel mai înalt for de decizie al Alianţei) au precizat că oponenţii acordării MAP au invocat conflictele îngheţate din Georgia, unde regiunile Abhazia şi Osetia de Sud vor să se separe de restul ţării, şi lipsa unei majorităţi care să vrea aderarea la NATO în Ucraina. Pentru a nu lăsa impresia că au cedat presiunilor de la Moscova, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, care după CNA au avut o conferinţă de presă comună, au ţinut să sublinieze, fiecare, că nimeni din afara NATO nu poate impune Alianţei pe cine să primească în rândurile ei.
Chiar dacă sperau că vor obţine MAP, Georgia şi Ucraina s-au arătat mulţumite de „decizia istorică“ de la Bucureşti, accentuând consensul din rândul aliaţilor cu privire la viitoarea aderare a celor două ţări.
ANIVERSARE Summitul de 60 de ani, la Kiel şi Strasbourg Următorul Summit NATO va avea loc anul viitor şi va fi organizat în comun de Franţa şi Germania, au anunţat cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, în conferinţă de presă comună. Reuniunea Alianţei care va marca 60 de ani de existenţă a NATO va fi găzduită de oraşele Kiel şi Strasbourg. „Va fi un nou summit al extinderii după acesta din Bucureşti“, a spus Sarkozy. Fără a preciza dacă se referă la Macedonia sau la acordarea MAP Georgiei şi Ucrainei.