UCM Resita a castigat Cupa Challenge la handbal

UCM Resita a castigat Cupa Challenge la handbal

Formatia UCM Resita a castigat, sambata, Challenge Cup la handbal masculin, dupa ce a terminat la egalitate, 36-36, meciul disputat in deplasare cu Drammen HK.

Romanii au avut castig de cauza datorita numarului mai mare de goluri marcate in deplasare. Partida-tur se incheiase la egalitate: 26-26. Challenge Cup e al patrulea trofeu ca importanta in handbalul european. Anul trecut, Steaua cucerise acelasi trofeu.

In ultimele cinci minute ale partidei din Norvegia s-au inscris 11 goluri! Cu 50 de secunde inainte de final, resiteanul Rohozneanu a „inchis tabela”. Dramatismul a atins cote maxime cand Hagen a ratat in ultima secunda, aducand deznadejde celor de la Drammen.

Handbalistii de la UCM au revenit ieri in tara cu o cursa charter. Castigatorii Cupei Challenge au aterizat, la orele pranzului, pe Aeroportul international „Traian Vuia”, din Timisoara.

„Am spus ca putem castiga chiar daca am facut egal in primul meci. In handbal, poti sa cistigi turul si cu zece goluri, dar asta nu inseamna ca treci mai departe. A fost cea mai fericita zi din carierea mea”, a declarat Bojan Butulija, unul dintre cei mai buni jucatori resiteni in confruntarea cu norvegienii.

Banatenii au promis solemn ca nu vor mai chefui. „Gata, miercuri avem meci la Cluj, in campionat. Ne intoarcem la antrenamente”, au conchis ei.

CA-N POVESTI 

Aihan Omer: „Am intinerit cu zece ani!”

Antrenorul a vorbit ieri pentru „EVZ” pana i-a cedat bateria telefonului. „Nu mai rezista mobilul, am primit mai multe apeluri ca niciodata”, a apucat sa ne spuna tehnicianul inainte ca aparatul sa clacheze.

EVZ: Domnule Omer, felicitari! Aihan Omer: Multumesc. De-abia am aterizat la Timisoara. Ne-au primit suporterii ca-n povesti. Probabil au venit pe jos, asa cum au promis. Sa tot fi fost vreo cinci sute de oameni. Admirabil am fost intampinati!

Cum ati trait partida? Dom’le, ce se intampla... Am imbatranit cu cinci ani in timpul meciului, dar am intinerit cu zece dupa, de bucurie. Suntem in al noualea cer. A fost dramatic-dramatic. Toata echipa a fost de nota zece. Chiar le-am spus jucatorilor ca putem cuceri trofeul cu un egal, sa-si pastreze calmul pana la final. Am sarbatorit, o tinem numai intr-o sampanie de atunci...

Acum, dupa munca, asteptati rasplata... Speram sa fim placut surprinsi de sponsori, de autoritatile locale. N-am avut promisa o prima anume, pentru ca noi am avut ca obiectiv sferturile de finala. Ne-am autodepasit, am adus cupa in Romania!

Ne puteți urmări și pe Google News