Preşedintele tunisian Zine al-Abidine Ben Ali, aflat în fruntea statului de 23 de ani, a fost nevoit să părăsească ieri ţara şi să se refugieze în Arabia Saudită, în urma protestelor violente anti-guvernamentale din ultimele săptămâni. Cum a început însă totul?

Primul incident a avut loc în oraşul Sidi Bouzid, unde un tânăr şomer şi-a dat foc după ce autorităţile i-au interzis să vândă legume fără permis pe străzile oraşului, lipsindu-l de unica posibilitate de câştig. Gestul tânărului, notează BBC, a declanşat un val de proteste ale oamenilor nemulţumiţi că nu îşi găsesc locuri de muncă.

Din oraşul Sidi Bouzid, aflat într-una dintre cele mai sărace regiuni ale Tunisiei, protestele s-au extins peste tot. Răspunsul autorităţilor, care au acuzat că demonstraţiile sunt susţinute de opoziţia politică, a fost unul violent şi a provocat o şi mai mare nemulţumire a protestatarilor.

Demonstraţiile s-au transformat în ciocniri cu forţele de ordine iar situaţia a degenerat în zilele de 8-9 ianuarie, când autorităţile au deschis focul. Oficialii spun că 23 de persoane au murit, activiştii opoziţiei susţin însă că bilanţul morţilor se ridică la cel puţin 60.

Sfârşitul unui compromis

Protestele, cred comentatorii, i-au luat pe toţi, inclusiv pe oficialii guvernamentali şi pe preşedinte, prin surprindere.

Revolta a marcat sfârşitul unui compromis între liderul ţării şi cetăţeni, care au acceptat abuzurile Puterii şi limitarea drepturilor civile, în schimbul unei relative prosperităţi şi a stabilităţii. Existau deja prea multe motive de nemulţumire – un număr foarte mare de absolvenţi care nu avea unde să muncească, lipsa drepturilor civile şi politice, excesele şi corupţia clasei conducătoare precum şi brutalitatea poliţiei.

Un rol important în alimentarea revoltei populare pare să fi fost jucat de publicarea, de către site-ul WikiLeaks, a unei telegrame diplomatice americane în care erau descrise cu lux de amănunte corupţia şi abuzurile preşedintelui şi ale apropiaţilor săi.

Ultima încercare

Răspunsul guvernului nu a reuşit să oprească revolta. Iniţial, preşedintele a dat vina pe opoziţie, i-a acuzat pe protestatari de terorism şi a închis toate universităţile şi şcolile pentru a-i ţine pe tineri acasă.

După ce autorităţile au deschis focul iar numărul morţilor a început să crească, preşedintele a decis să schimbe tactica. Pe 12 ianuarie l-a demis pe ministrul de interne şi a dispus eliberarea din arest a protestatarilor.

Mai mult, a creat o comisie specială pentru lupta împotriva corupţiei, a promis că va oferi condiţii pentru crearea a 300.000 de locuri de muncă şi că va reduce preţurile la mâncare.

El a spus chiar că va asigura libertatea presei şi a internetului, că va „revitaliza pluralismul” politic şi că va renunţa la conducerea ţării la sfrşitul actualului mandat, în 2014.

Era deja prea târziu.

Ultimele decizii luate de omul care a condus Tunisia timp de aproape un sfert de secol au vizat demiterea guvernului, dizolvarea parlamentului şi instituirea stării de urgenţă. Imediat după, a anunţat însă că se retrage „temporar” din fruntea ţării. Președintele și familia sa au părăsit țara, fără a ști, inițial, unde vor ajunge. Presa din Hexagon scrie că Nicolas Sarkozy a refuzat să permită aterizarea avionului lui Ben Ali în Franța. Ulterior, liderul tunisian și-a găsit refugiul în Arabia Saudită. Consiliul Constituţional din Tunisia a anunţat astăzi că, potrivit legii fundamentale a ţării, preşedinţia interimară trebuie preluată de şeful parlamentului, şi nu de premier.