FINALĂ. Cei trei băieţi care formează trupa Buzz şi-au adjudecat titlul de Megastar, la marea finală de la Prima TV, încheiată sâmbătă.
Deşi au avut un punctaj bun, fetele de la Pepper Girls - Laura, Raluca şi Jo - au obţinut mai puţine voturi de la spectatori. Mihai, Amir şi Claudiu au deschis ultima seară a competiţiei cu piesa „S.O.S.“, a celor de la ABBA. Ei au fost recompensaţi de două ori cu punctajul maxim, pentru piesele „Dincolo de nori“, a trupei Holograf, şi „Something right“, a celor de la Westlife. Cu titlul câştigat, băieţii de la Buzz au asigurat un contract cu o casă de discuri şi 60.000 de euro din partea Prima TV.