Tricolorii, jumatate de revansa

Tricolorii, jumatate de revansa

Romania a invins sambata Slovenia, scor 2-1, si a razbunat partial esecul inregistrat in 2001, in barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Japonia si Coreea de Sud.

Nationala de fotbal a Romaniei se afla in grafic dupa prima partida a „dublei” cu Slovenia. Invingatoare la Celje, scor 2-1, Romania ocupa primul loc in Grupa G a preliminariilor pentru Euro 2008 si are prima sansa in returul de miercuri, de la Timisoara.

Tricolorii pot astfel visa la o noua calificare la un turneu final dupa o pauza de opt ani. Ultima oara cand romanii au stat la masa celor bogati a fost la Campionatul European din 2000, performanta obtinuta tot cu Victor Piturca pe banca tehnica.

Decimata de accidentari si de suspendari, Slovenia pare o victima sigura pe Bega, in ciuda faptului ca elevii lui Matjaz Kek avertizeaza ca vin la Timisoara sa joace la victorie.

Izbanda de sambata seara a insemnat pentru „tricolori” si o razbunare pe jumatate pentru eliminarea din barajul pentru Cupa Mondiala din 2002, cand Slovenia lui Srecko Katanek elimina Romania lui Hagi, dupa 2-1 la Ljubljana si 1-1 pe Ghencea. Pentru ca revansa sa fie completa, Mutu si compania trebuie sa castige si miercuri.

Toata lumea, multumita Chiar daca au inceput jocul de la Celje destul de prudent, „tricolorii” au impus, in cele din urma, ritmul, reusind sa se desprinda in partea secunda, prin reusitele lui Tamas si Nicolita. Golul incasat de Lobont la ultima faza a jocului nu a mai contat decat pentru statistica.

Fluierul final al scotianului Stuart Dougal a declansat fiesta in tabara tricolorilor. Dupa 90 de minute in care a trait jocul la intensitate maxima, Victor Piturca a rasuflat usurat. „Este foarte important ca am marcat doua goluri si ca am castigat. La Timisoara va fi la fel de greu ca la Celje”, a spus selectionerul.

Gabriel Tamas a deschis scorul pe „Arena Petrol” si, totodata, drumul Romaniei spre victorie. „Sunt fericit. N-am crezut ca voi da gol la faza respectiva. Am tras cat am putut de tare, iar mingea s-a dus in plasa”, a spus fostul dinamovist.

RETUR

Robert Koren: „Am intrat in vacanta”

In urma meciului de la Celje, selectionerul sloven Matjaz Kek isi vede echipa decimata. Pe langa incertitudinea legata de folosirea lui Mile Acimovici - accidentat in ultimul moment-, Kek nu va putea conta la Timisoara pe doua dintre piesele sale importante.

Este vorba despre fundasul central Bostjan Cesar, de la Marseille, si de mijlocasul stanga Robert Koren, de la West Bromwich Albion, ambii suspendati. Primul a fost eliminat alaturi de Daniel Niculae, in timp ce Koren va sta din cauza cartonaselor galbene.

„Am intrat in vacanta”, ne-a marturisit, cu un zambet fortat, Robert Koren. „Am avut o saptamana cumplita. Luni am ratat promovarea in Premier League cu WBA, dupa ce am pierdut finala play-off-ului cu Derby County. Acum ne-a batut si Romania. E, deja, prea mult! Imi doream o victorie impotriva Romaniei, dar nu a fost sa fie. Este o echipa tare. Am incercat sa-i surprindem, dar nu am reusit. Agresivitatea noastra s-a stins prea repede. Romanii au stiut sa profite de oportunitatile avute. Nici nu stiu ce va fi la Timisoara. Eu nu joc, Bostjan Cesar la fel, iar situatia lui Mile Acimovici e incerta”.

Rosu si Marica, accidentati Fotbalistii tricolori s-au plans dupa meci de intrarile foarte dure ale adversarilor. Folosit ca mijlocas stanga, Laurentiu Rosu a facut un meci bun. A parasit insa terenul de joc in minutul 62, fiind inlocuit de Zicu. Fotbalistul de la Recreativo Huelva a acuzat o intindere la piciorul drept, la muschii aductori.

Dupa meci, Rosu se indrepta agale spre autocar, incercand sa mascheze accidentarea. „Sper sa fie vorba doar de o intindere. E final de sezon si s-a acumulat foarte multa oboseala. In plus, terenul tare si-a pus amprenta”, a marturisit fostul jucator al Stelei.

Si Ciprian Marica a plecat cu o amintire de la Celje, atacantul de la Sahtior Donetk avand un deget de la mana dreapta rupt, dupa ce a fost calcat de un adversar. Un alt atacant, Daniel Niculae, va absenta in meciul de la Timisoara dupa ce a primit cartonasul rosu sambata. In aceste conditii, dinamovistul Claudiu Niculescu pare sa aiba postul de titular asigurat in returul din Banat.

CONCURENTA

Supararea lui Florentin Petre

Vazut de multa lume titular contra Sloveniei, Florentin Petre nu a fost inclus de Victor Piturca nici macar pe foaia de arbitraj, selectionerul preferandu-l pe Banel Nicolita. Cum stelistului i-a cam iesit jocul, inscriind si un gol, este foarte probabil ca si la Timisoara Petre sa fie tot spectator.

Decizia lui Piturca nu i-a cazut deloc bine „Piticului”, care, la final, in timp ce cobora treptele de la tribuna I, de unde urmarise jocul alaturi de Plesan, Adrian Cristea si suspendatul Goian, nu si-a putut ascunde dezamagirea. „Daca sunt suparat? Pai, am motive de bucurie?”, a intrebat retoric Petre.

Cititi si: Banel Nicolita a inscris pentru familie si istorie

Lupescu pune conditii

Slovenia - Romania 1-2

Ne puteți urmări și pe Google News