Fotbaliştii naţionalei de fotbal au efectuat ieri vizita medicală, iar azi intră în cantonamentul dinaintea marilor bătălii de la Europene.
Naţionala de fotbal a României a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru marele bal din Austria şi Elveţia: turneul final al Campionatului European. Fără Chivu, ocupat cu finala Cupei Italiei (programată sâmbătă), tricolorii s-au reunit ieri, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), pentru vizita medicală. Cei mai matinali au fost portarii Bogdan Lobonţ şi Daniel Coman, care au sosit în jurul orei 8.30.
Au urmat steliştii Nicolae Dică şi Mirel Rădoi. Dintr-un taxi au coborât Marius Popa, Răzvan Cociş, Ciprian Deac şi Paul Codrea. Tricolorii au fost aşteptaţi la Institutul Naţional de Medicină Sportivă de către Didi Prodan, directorul sportiv al echipei naţionale, şi de medicul Pompiliu Popescu. Prodan a ţinut neapărat ca toată lumea să afle ora la care venise. „Sunt aici de la 7.00!“, a trâmbiţat oficialul FRF, neobişnuit să se trezească la ore prea matinale.
„Nu am voie să vorbesc“
Pentru a asigura intimitatea vizitei medicale, FRF a angajat pentru acţiunea de ieri două „gorile“ care, alături de paznicii complexului, i-au ţinut pe jurnalişti la distanţă. În faţa clădirii, cei prezenţi aşteptau ieşirea primilor tricolori, dar, în acelaşi timp, făceau pariuri, pe mize simbolice, cu privire la situaţia lui Adrian Mutu, despre care nimeni nu ştia dacă va veni sau nu la vizita medicală.
Cei care au mizat pe sosirea „Briliantului“ au avut câştig de cauză. Mutu şi-a făcut apariţia la Institut la ora 11 şi 40 de minute. Fotbalistul echipei Fiorentina a coborât dintr-un autoturism de teren cu număr de Argeş şi a intrat val-vârtej în clădire.
„Nu am voie să vorbesc. Ştiţi bine de ce“, a îngăimat piteşteanul. Mutu i-a băgat în sperieţi pe oficialii echipei naţionale după ce, timp de câteva zile, nu a răspuns la telefon. Fotbalistul a dat o fugă în America, pentru a-şi vedea odorul: cea de-a doua fetiţă pe care o are cu Consuelo, soţia sa. Micuţa s-a născut la sfârşitul săptămânii trecute, într-o clinică din Miami.
Contra: „Sunt inapt pentru Euro“
Vizita medicală a echipei naţionale s-a terminat la ora 13.30, fără probleme majore. Alimentată de reticenţa selecţionerului Piţurcă, obsesia unora dintre jucători de a evita ziariştii a atins chiar cote penibile. Pentru a nu se întâlni cu jurnaliştii, Daniel Niculae, atacantul echipei franceze Auxerre, a părăsit clădirea pe uşa din dos! „A sărit gardul“, a exclamat un mucalit.
Marius Niculae, „vârful“ lui Inverness, avea ieri o figură extrem de obosită, amănunt care a dat naştere la o mulţime de speculaţii. În schimb, Cosmin Contra avea chef de glume. „Îmi pare rău să vă spun, dar am fost declarat inapt pentru Euro. Voi repeta analizele peste câteva zile“, a declarat, în glumă, „Guriţă“.
Faptul că vor sta o perioadă lungă împreună pare să nu-i sperie pe tricolori. „De mâine intrăm în program. O să fie greu o lună de zile numai între bărbaţi, dar asta este meseria. Noi nu avem înclinaţii d’astea... Nouă ne plac fetele“, s-a amuzat Florentin Petre.
REACŢII
Cazul „Valiza“ a ajuns şi în Scoţia
Scandalul din finalul sezonului Ligii I, celebrul - de-acum - caz „Valiza“, a fost comentat şi de „stranierii“ din lotul lui Victor Piţurcă. Atacantul Marius Niculae a mărturisit că evenimentele au pus într-o lumină proastă fotbalul românesc până şi în Scoţia. „Nu s-au auzit prea multe în Scoţia despre Liga I, mai mult s-a discutat desprea acea geantă cu bani de la Cluj. Chiar m-au întrebat câţiva ziarişti şi câţiva colegi ce s-a întâmplat, dar am spus că nu ştiu nimic. 1,7 milioane de euro este o sumă foarte mare pentru Scoţia. Poate nu pentru Celtic şi Rangers, dar pentru celelalte echipe, da“, a declarat Marius Nicuale. Mijlocaşul formaţiei Lokomotiv Moscova, Răzvan Cociş, era şi el la curent cu scandalul.
CANTONAMENT
De azi, la Mogoşoaia
La vizita medicală de ieri au participat 24 de jucători:
Bogdan Lobonţ, Dănuţ Coman, Marius Popa (portari); Dorin Goian, Cristian Săpunaru, Cosmin Moţi, Răzvan Raţ, Cosmin Contra, Sorin Ghionea, Gabriel Tamaş, Ştefan Radu (fundaşi); Bănel Nicoliţă, Mirel Rădoi, Nicolae Dică, Florentin Petre (foto), Adrian Cristea, Paul Codrea, Ciprian Deac, Răzvan Cociş (mijlocaşi); Florin Bratu, Ciprian Marica, Marius Niculae, Daniel Niculae şi Adrian Mutu (atacanţi).
De la INMS, şapte dintre tricolori, în frunte cu Mutu şi Marica, au plecat spre o clinică particulară situată pe Calea Griviţei, acolo unde, zilele trecute, fotbaliştii echipei naţionale au făcut testele impuse de UEFA. Acţiunea a avut caracter publicitar. Astă zi, de la ora 12.00, tricolorii vor intra în cantonamentul de la Mogoşoaia, iar de la ora 18.30 va avea loc un prim antrenament.